Live

Donald Trump renunță la organizarea summitului G7 la unul dintre cluburile sale de golf

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat sâmbătă că renunţă la proiectul său, extrem de criticat, de a organiza un summit G7 la propria stațiune de golf din Miami, relatează Agerpres.

„Din cauza media şi a ostilităţii smintite şi iraţionale a democraţilor, nu mai luăm în considerare ca Trump National Doral din Maimi să găzduiască G7 în 2020. Demarăm căutarea unui alt loc, inclusiv Camp David eventual, imediat”, a scris președintele pe Twitter reacţionând la acuzaţiile de corupţie.

Joi, şeful de cabinet al preşedintelui SUA, Mick Mulvaney, a informat în cadrul unui briefing de presă de la Casa Albă că viitorul summit al G7 va avea loc într-una din stațiunile de golf ale lui Donald Trump din Florida.

„Nu este singurul loc posibil, dar este cel mai bun loc”, a afirmat Mulvaney. „Am aplicat aceleaşi criterii utilizate de precedentele administraţii (pentru organizarea summiturilor)”, a dat el asigurări, afirmând că au fost studiate 12 posibilităţi.

Ideea, care a fost apărată fără ezitări de Donald Trump însuşi cu prilejul summitului G7 de la Biarritz, în Franţa, a provocat un val de indignare şi a ridicat numeroase întrebări privind un posibil conflict de interese.

Mulvaney a precizat că evenimentul va fi plătit la preţul lui real, fără ca proprietarul clubului să realizeze profit.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Moscova susține că „mai multe țări” vor să găzduiască o întâlnire Trump-Putin

Trump a sugerat că vrea să cumpere Groenlanda. ”Proprietatea şi controlul insulei de către SUA, o necesitate absolută”

Trump răspunde acuzațiilor că este subminat de Musk: „Sunt în siguranță, nu poate fi președinte”

Succesul ciudat al Coreei de Nord. După apropierea Rusiei și a Chinei de Phenian, ar putea urma SUA

Partenerii noștri