Donald Trump cere ca mișcarea „Antifa” să fie declarată teroristă
Președintele Donald Trump a dat vina pe stânga radicală pentru degenerarea protestelor în acte de violență. Duminică, a anunțat că va cere ca mișcarea antifascistă Antifa să fie declarată organizație teroristă.
„Statele Unite vor trece Antifa în categoria organizaţiilor teroriste”, a scris pe Twitter Donald Trump. În ultimele zile, el a atribuit acestei mişcări şi altor „extremişti radicali” excesele care au făcut ca manifestaţiile antirasism, iniţial paşnice, să degenereze în violență și anarhie.
The United States of America will be designating ANTIFA as a Terrorist Organization.
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) May 31, 2020
Într-o serie de mesaje pe Twitter, preşedintele american a felicitat, pe de altă parte, forţele de ordine pentru că au reuşit să preia controlul situaţiei, sâmbătă seară, la Minneapolis.
„Anarhiştii conduşi de Antifa, mai ales, au fost blocaţi rapid. Trebuia ca primarul să facă acest lucru din încă din prima seară şi nu ar mai fi existat nicio problemă”, a scris Trump. Șeful Casei Albe s-a referit la Jacob Frey, primarul democrat al acestui mare oraş din nordul ţării, de unde a pornit mișcarea contestară după arestarea şi uciderea lui George Floyd, imagini cu acest incident făcând înconjurul lumii.
Poliţistul alb implicat în moartea bărbatului, Derek Chauvin, care în aceste înregistrări poate fi văzut stând cu genunchiul pe gâtul lui George Floyd, a fost arestat vineri şi pus sub acuzare pentru omor.
Procurorul general al SUA, William Barr, a informat într-un comunicat că poliţia federală, FBI, a primit misiunea de a-i identifica pe instigatorii la dezordine. „Violenţa organizată şi condusă de Antifa şi alte grupuri similare (...) ţine de terorismul intern şi va fi tratată ca atare”, a precizat el în comunicat, citat de Agerpres.
Redactor: Luana Păvălucă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News