Live

Coronavirus: Trump avertizează că o izolare prelungită ar putea „distruge” ţara și evocă posibilitatea a „mii de sinucideri”

Data publicării:
Foto: Profimedia

Preşedintele american Donald Trump a avertizat marţi cu privire la riscul prelungirii măsurilor de izolare pentru limitarea răspândirii epidemiei COVID-19 în SUA, izolare care a aruncat economia americană în criză şi care ar putea ''distruge'' ţara, transmit AFP şi DPA, citate de Agerpres.

''Se poate distruge o ţară închizând în acest fel'', a explicat liderul de la Casa Albă pentru Fox News, indicând că săptămâna viitoare va evalua efectele perioadei de izolare recomandată de 15 zile.

Trump a estimat că o ''gravă recesiune'' ar putea face mai multe victime decât noul coronavirus în SUA şi şi-a exprimat dorinţa ca activitatea economică să poată fi reluată cât mai rapid.

''Putem pierde un anumit număr de persoane din cauza gripei. Dar riscăm să pierdem mai multe persoane aruncând ţara într-o recesiune gravă sau într-o depresiune'', a continuat liderul american, care a evocat posibilitatea a ''mii de sinucideri''.

''Trebuie să ne întoarcem la muncă mult mai repede decât cred oamenii'', a spus Trump, care a avansat data de 12 aprilie, când catolicii şi protestanţii sărbătoresc Paştele din acest an. ''Mi-ar plăcea să avem ţara redeschisă până la Paşte'', a afirmat preşedintele SUA.

Epidemia COVID-19 a cauzat în SUA moartea a 600 de persoane, iar aproximativ 50.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost confirmate, a anunţat marţi seara Universitatea Johns Hopkins.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Moscova susține că „mai multe țări” vor să găzduiască o întâlnire Trump-Putin

Trump a sugerat că vrea să cumpere Groenlanda. ”Proprietatea şi controlul insulei de către SUA, o necesitate absolută”

Trump răspunde acuzațiilor că este subminat de Musk: „Sunt în siguranță, nu poate fi președinte”

Joe Biden a anulat 37 de condamnări la moarte. Ce pedeapsă vor executa deținuții care au scăpat de execuție

Partenerii noștri