Live

Cine va face parte din noul Cabinet al lui Donald Trump. Primele decizii pe care le va lua președintele după inaugurare

Data actualizării: Data publicării:
Nici măcar echipa lui Trump nu se aștepta la o victorie atât de clară a fostului președinte, iar acum consilierii lui se grăbesc să îi găsească pe cei mai potriviți candidați pentru posturile de top din următoarea administrație. Foto: Profimedia Images

Echipa de campanie a lui Donald Trump a trecut la strategia de tranziție la nicio zi după închiderea secțiilor de votare. Consilierii lui Trump au început deja procesul de verificare a potențialilor candidați pentru viitorul Cabinet al Statelor Unite și pentru noua administrație prezidențială, profitând și de faptul că Congresul american ar putea ajunge sub controlul total al republicanilor, potrivit Politico.

După victoria surprinzătoare a lui Trump în alegerile prezidențiale, consilierii lui au spus clar și răspicat că prioritatea numărul unu pentru noul președinte va fi să emită ordine executive legate de securizarea graniței și exploatarea resurselor de petrol, precum și alte măsuri de promovare a independenței energetice.

Partidul Republican este la un pas să câștige majoritatea atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, ceea ce înseamnă că, spre deosebire de primul mandat, echipa lui Trump va avea mână liberă să pună în aplicare agenda America First de îndată ce noul președinte își va intra în funcție.

Dar înainte ca Trump să își poată implementa strategia, echipa sa trebuie să găsească persoanele potrivite pentru administrația prezidențială care va conduce America începând din ianuarie 2025.

Senatorul de Florida, Marco Rubio, una dintre persoanele pe care Trump le-a luat în considerare pentru postul de vicepreședinte înainte să îl aleagă pe JD Vance, nu a exclus posibilitatea de a face parte din a doua administrație a lui Trump.

Foto: profimedia

Robert F. Kennedy Jr., un anti-vaccinist și fost candidat prezidențial care acum face parte din echipa de tranziție a lui Trump, a promis în presă că nu va lăsa pe nimeni fără vaccinuri, însă a spus că Trump va recomanda eliminarea fluorului din sistemele publice de alimentare cu apă potabilă. Kennedy va juca probabil un rol important în sănătate sub conducerea lui Trump.

În același timp, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a început să îl promoveze pe chirurgul general al statului său, Dr. Joseph Ladapo, pentru poziția de Secretar al Serviciilor Umane și de Sănătate.

John Fleming, fost oficial din administrația lui Trump și șeful adjunct al cabinetului în 2020, negociază cu consilierii lui Trump pentru o funcție importantă. El ocupă funcția de trezorier al statului Louisiana și și-a exprimat interesul pentru o poziție în domeniul sănătății sau al comerțului.

Trump se consultă cu „titanii” de pe Wall Street pentru găsirea candidaților 

„Titani” de pe Wall Street, precum Steve Schwarzman, Chuck Schwab și Ross Perot Jr. au fost contactați de președintele de tranziție din echipa lui Trump, Howard Lutnick, pentru a recomanda persoane potrivite pentru funcțiile de top.

Echipa de tranziție a apelat mult și la ajutorul centrelor de cercetare politică conservatoare, precum America First Policy Institute, ai căror lideri joacă roluri importante în eforturile de tranziție.

Printre persoanele care vor influența al doilea mandat al lui Trump se numără miliardarul Elon Musk (stânga, lângă președintele UFC Dana White) și prezentatorul conservator Tucker Carlson (dreapta) Colaj foto: Profimedia Images

Printre candidații la postul de secretar de stat se numără senatorul Rubio, senatorul din Tennessee, Bill Hagerty, dar și fostul director pentru informații naționale Rick Grenell, în timp ce senatorul Tom Cotton din Arkansas este considerat pentru poziția de secretar al apărării.

Grenell s-a remarcat atunci când a apărut alături de Trump la o întâlnire cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în luna septembrie.

În timp ce consilierii lui Trump se grăbeau să vină cu un plan de tranziție, fostul (și viitorul) președinte era preocupat mai mult cu acceptarea mesajelor de felicitare din partea liderilor lumii și cu sărbătorirea victoriei după o campanie electorală începută cu doi ani în urmă.

Elon Musk și Tucker Carlson vor influența major deciziile luate de Trump

Două persoane care vor influența cel mai probabil următoarea administrație și care i s-au alăturat lui Trump la Mar-a-Lago sunt Tucker Carlson, prezentatorul conservator care a intrat în atenția întregii lumi după ce i-a luat interviu președintelui rus Vladimir Putin, și Elon Musk, miliardarul din spatele Tesla și SpaceX.

Atât vicepreședinta Statelor Unite și adversara lui Trump în alegeri, Kamala Harris, cât și președintele Joe Biden l-au sunat pe Trump miercuri să îl felicite și l-au invitat la Casa Albă „pentru a asigura o tranziție lină”.

Trump a acceptat invitația și a apreciat apeluri din partea adversarilor săi politici, potrivit purtătorului său de cuvânt Steven Cheung.

Fostul director pentru informații naționale Rick Grenell, care a venit la întâlnirea lui Trump cu Zelenski din septembrie, ar putea fi următorul secretar de stat. Foto: Profimedia Images

Trump și echipa lui trebuie să se decidă și când (sau dacă) se vor ține de multele promisiuni (sau amenințări) pe care le-au făcut în timpul campaniei cu privire la organizarea „cele mai mari deportări” de imigranți din istoria Americii, introducerea de noi taxe pentru produsele importate și reducerea semnificativă a numărului de membri ai guvernului federal.

Unele dintre principalele sale promisiuni vor fi mai greu de executat, precum lista lungă de taxe pe care a promis că le va tăia, dar victoria clară pe care Trump și echipa lui au înregistrat-o în alegeri i-a încurajat să înceapă de îndată să își implementeze planurile.

Potrivit exit-pollurilor, Trump a primit o susținere mult mai mare din partea minorităților și a categoriei femeilor care locuiesc în suburbii decât era de așteptat, potrivit sondajelor făcute înainte de alegeri.

„Știam că am realizat ceva deosebit”, a spus unul dintre consilierii lui Trump pentru Politico, la ieșirea din sala de convenții din West Palm Beach după discursul de victorie a lui Trump. „Nu știam însă că o să fie chiar atât de special.”

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina scapă de o datorie de 4,7 miliarde de dolari față de SUA. „Am făcut pasul stipulat în lege către anularea acelor împrumuturi"

Rusia amenință că noua bază americană din Polonia, similară scutului antirachetă de la Deveselu, duce la creșterea pericolului nuclear

„Trump părea complet fascinat de Putin”. Ce spune fostul cancelar german Merkel despre întâlnirile avute cu liderul american

Mii de migranţi au format o caravană în Mexic pentru a ajunge în SUA înainte ca Trump să preia puterea

Partenerii noștri