Live

Alegeri SUA 2020. Trump nu-și recunoaște înfrângerea: „Începând de luni, vom merge în instanță”

Data actualizării: Data publicării:
Președintele american în exercițiu, Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Președintele american Donald Trump nu recunoaște că a pierdut alegerile prezidențiale din 3 noiembrie și spune că se va adresa instanței. Într-o declarație publicată în timp ce era la clubul său de golf, Trump vorbește din nou despre fraude la vot, deși Comisia Electorală Federală a precizat că nu există dovezi în acest sens.

Știm cu toții de ce Joe Biden se grăbește să pozeze în mod fals ca învingător și de ce aliații săi din mass-media încearcă atât de mult să-l ajute: nu vor ca adevărul să fie expus. Adevărul este că aceste alegeri sunt departe de a fi încheiate. Joe Biden nu a fost certificat drept câștigător al niciunui stat, să nu mai vorbim de niciunul dintre statele extrem de contestate care se îndreaptă către renumărări obligatorii ale voturilor sau state în care echipa campania noastră de campanie are contestații legale valide și legitime care ar putea determina învingătorul final”, se arată în declarație.

El dă exemplul statului Pennsylvania, unde spune că observatorii nu au avut acces suficient pentru a urmări procesul de numărare a voturilor.

Voturile legale decid cine este președintele, nu mass-media. Începând de luni, echipa noastră de campanie va începe acțiuni în instanță pentru a ne asigura că legile electorale sunt pe deplin respectate și câștigătorul de drept este stabilit. Poporul american are dreptul la alegeri cinstite. Asta înseamnă numărarea tuturor buletinelor de vot legale și fără numărarea buletinelor de vot ilegale”, arată Trump.

Rămâne șocant faptul că echipa de campanie a lui Biden refuză să fie de acord cu acest principiu de bază și vrea ca buletinele de vot să fie numărate chiar dacă acestea sunt frauduloase sau exprimate de alegători neeligibili sau decedați. Deci, ce ascunde Biden? Nu mă voi odihni până când poporul american nu va avea votul onest pe care îl merită și pe care democrația îl cere ”, a mai scris Trump.

La scurt timp după publicarea acestei declarații, Trump s-a întors la Casa Albă.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Trump părea complet fascinat de Putin”. Ce spune fostul cancelar german Merkel despre întâlnirile avute cu liderul american

Elon Musk a dezvăluit detalii din proiectul său „radical” de reformare a statului federal american. Ce prevede planul miliardarului

Cum l-au subestimat toate sondajele de opinie pe Donald Trump și de ce i se întâmplă asta numai lui

Record istoric: Bitcoin a depăşit pentru prima dată pragul de 95.000 de dolari

Partenerii noștri