Live

SUA „vor continua” să lanseze ajutoare umanitare din avioane în Fâşia Gaza, deși Hamas spune că aceste operațiuni omoară oameni

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Profimedia Images

Statele Unite „vor continua” să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al Casei Albe, în timp ce Hamas solicită încetarea acestor operaţiuni după mai multe cazuri de înec şi busculade mortale, notează AFP, potrivit Agerpres. 

„Paraşutările de ajutoare sunt una dintre numeroasele modalităţi pe care le folosim pentru a furniza ajutorul de care palestinienii din Fâşia Gaza au atât de disperat nevoie şi vom continua să facem acest lucru", "acţionând neobosit, în acelaşi timp, pentru a spori sosirea asistenţei umanitare pe uscat”, a spus acest purtător de cuvânt.

De asemenea, Casa Albă lucrează la crearea unui coridor maritim care să sporească intrarea ajutoarelor, a amintit el.

Mişcarea islamistă palestiniană a anunţat marţi că 18 persoane au murit, dintre care 12 prin înec, în timp ce încercau să recupereze alimente paraşutate deasupra teritoriului, devastat de război şi unde bântuie foametea.

„Să fie clar: Hamas a început acest război şi a refuzat să accepte un acord privind eliberarea de ostatici care să permită o creştere a asistenţei umanitare”, a spus purtătorul de cuvânt.

ONU se teme de o foamete generalizată în teritoriul asediat de Israel, în special în nord, care este greu accesibil, unde trăiesc în prezent aproximativ 300.000 de persoane.

În faţa urgenţei umanitare, mai multe ţări au decis să diversifice rutele de livrare a ajutoarelor către populaţie, prin paraşutare sau un coridor maritim dinspre Cipru.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Piloții de Formula 1, deranjați de mirosul de marijuana, la Marele Premiu din Las Vegas: „Dacă ne-ar testa, am ieși pozitiv, jur”

Joe Biden consideră că sunt „scandaloase” mandatele de arestare emise de CPI pe numele lui Netanyahu și Gallant

Kremlinul continuă amenințările, după discursul lui Putin privind noua rachetă balistică: „Capacitățile Rusiei au fost demonstrate”

Cum urmăresc SUA lansările de rachete balistice și de ce nu au fost alarmate de atacul rusesc asupra orașului Dnipro

Partenerii noștri