SUA pregătesc un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina. Ce ar urma să cuprindă acesta
Administraţia preşedintelui Joe Biden pregăteşte un pachet de ajutor militar în valoare de 725 milioane de dolari pentru Ucraina, au declarat miercuri pentru Reuters doi oficiali americani, în contextul în care preşedintele în exerciţiu caută să consolideze guvernul de la Kiev înainte de a părăsi funcţia în ianuarie.
Potrivit unui oficial familiarizat cu aceste planuri, administraţia Biden preconizează să furnizeze o varietate de arme antitanc din stocurile americane pentru a contracara înaintarea trupelor ruse, inclusiv mine terestre, drone, rachete Stinger şi muniţie pentru sistemele de rachete de artilerie cu o mare mobilitate (High Mobility Artillery Rocket Systems/HIMARS).
Acest pachet ar urma să cuprindă muniţii cu dispersie, care se regăsesc în mod obişnuit în rachetele GMLRS (Guided Multiple Launch Rocket System) trase de lansatoarele HIMARS, potrivit notificării, consultată de Reuters.
Notificarea oficială a Congresului cu privire la pachetul de arme ar putea avea loc chiar luni, a declarat un oficial.
Conţinutul şi dimensiunea pachetului s-ar putea schimba în zilele următoare, înaintea semnării acestuia de către preşedinte.
Aceasta marchează o creştere considerabilă a dimensiunii ajutorului militar în raport cu recenta utilizare de către Biden a aşa-numitei Presidential Drawdown Authority (PDA), un tip de autoritate de retragere pentru accelerarea asistenţei de securitate care permite SUA să recurgă la stocurile actuale de arme pentru a-şi ajuta aliaţii în caz de urgenţă.
Anunţurile recente privind recurgerea la PDA au variat în general între 125 milioane de dolari şi 250 milioane. Biden dispune de o sumă estimată între patru şi cinci miliarde de dolari în cadrul PDA, deja autorizată de Congres, pe care se aşteaptă să o folosească înainte ca preşedintele republican ales Donald Trump să preia funcţia la 20 ianuarie.
SUA nu au mai exportat mine terestre de zeci de ani, iar utilizarea lor este controversată din cauza daunelor potenţiale asupra civililor. Deşi peste 160 de ţări au semnat un tratat care interzice utilizarea lor, Kievul le solicită de când Rusia şi-a lansat invazia la scară largă la începutul anului 2022, iar forţele ruse le-au folosit pe linia frontului.
Minele terestre care vor fi trimise în Ucraina sunt mine „nepersistente", cu un sistem de alimentare bazat pe baterii cu o durată scurtă, ceea ce înseamnă că pe termen lung ele vor fi incapabile să detoneze. Aceasta înseamnă că - spre deosebire de modelele mai vechi de mine terestre - acestea nu vor rămâne în sol, ameninţând civilii pe termen nelimitat, au explicat responsabili de la Pentagon.
Forţele ruse câştigă în prezent teren în Ucraina în ritmul cel mai rapid din primele zile ale invaziei în februarie 2022, ocupând în ultima lună o suprafaţă cât jumătate din Londra, au declarat săptămâna aceasta analişti şi bloggeri de război.
SUA se aşteaptă ca Ucraina să utilizeze aceste mine pe propriul teritoriu, deşi s-a angajat să nu le folosească în zone populate de civili.
Trump l-a desemnat miercuri pe Keith Kellogg, un general-locotenent în retragere, care i-a prezentat un plan pentru a pune capăt războiului în Ucraina, în calitate de trimis special pentru rezolvarea conflictului. Oprirea rapidă a războiului din Ucraina a fost una dintre principalele promisiuni electorale ale lui Trump, deşi a evitat să discute despre modul în care ar face aceasta.
Editor : A.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News