Live

Casa Albă cere Rusiei să predea trupul neînsuflețit al lui Navalnîi familiei acestuia

Data actualizării: Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby. Foto: Profimedia Images

Mama opozantului rus Aleksei Navalnîi, decedat la 16 februarie într-o colonie penitenciară din regiunea arctică rusă, „trebuie să poată recupera cadavrul fiului ei şi să-i aducă omagiul cuvenit”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„Ruşii trebuie să-i dea fiul”, a insistat Kirby, după ce mama opozantului rus a acuzat autorităţile ruse de „şantaj” şi că intenţionează să-l îngroape în secret pe fiul ei.

Într-un mesaj video postat joi online, Liudmila Navalnaia a afirmat că i-a fost arătat corpul fiului său, aflat la morgă, dar acesta nu i-a fost predat.

Aleksei Navalnîi, care executa o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru „extremism” într-un penitenciar din regiunea arctică, a murit pe 16 februarie în detenţie, potrivit autorităţilor ruse. De atunci, mama opozantului încearcă să preia corpul fiului ei.

Argumentând că sunt în curs proceduri medico-legale, autorităţile ruse refuză să predea corpul familiei, chiar dacă susţinătorii săi consideră că regimul rus caută astfel să acopere o crimă, acuzaţii din nou respinse de Kremlin.

Occidentul şi susţinătorii lui Navalnîi afirmă că preşedintele rus Vladimir Putin este responsabil pentru moartea opozantului rus. Kremlinul a negat orice implicare şi a declarat că afirmaţiile occidentale potrivit cărora Putin ar fi responsabil sunt inacceptabile.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lavrov spune că Franța a încercat să vorbească cu Moscova despre pace în Ucraina, fără prezența Kievului: „Nu voi intra în detalii”

Cum au păcălit serviciile de la Kiev pensionarii ruși să producă o serie de explozii. Acuzațiile Moscovei

Trucul prin care rușii obțin produse occidentale de lux, în ciuda sancțiunilor impuse după invadarea Ucrainei

Lavrov susține că Rusia nu bombardează „niciodată obiective civile”. Ce a declarat acesta despre centrele de comandă de la Kiev

Partenerii noștri