Spania anunță 523 de morți în ultimele 24 de ore și continuă trendul de scădere
Spania a raportat 523 de morți de coronavirus în ultimele 24 de ore, în ușoară scădere față de ziua precedentă. În acelați timp, numărul celor infectați a crescut ușor, informează El Pais.
Marți au fost diagnosticate încă 3.045 de persoane cu COVID-19.
Bilanțul total al victimelor se ridică astfel la 18.579 de persoane. Numărul total al cazurilor diagnosticate este de 177.633. Din totalul celor diagnosticați, peste 70.000 de oameni au fost vindecați.
Numărul victimelor în Spania a atins un vârf pe 2 aprilie, când au fost raportați 950 de morți. Începând de atunci, trendul a fost de scădere, deși au existat zile care au făcut excepție.
Autoritățile spaniole au anunțat marți 567 de victime, luni 517, duminică 619 și sâmbătă 510.
Editor web: V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News