China a depășit pentru prima dată pragul de 20.000 de cazuri noi de coronavirus pe zi de la începutul pandemiei

Data publicării:
profimedia-0674326475
Voluntari chinezi în costume de protecţie pe străzile din Shanghai. Foto. Profimedia Images

China a depășit miercuri pragul de 20.000 de cazuri de COVID-19 confirmate în 24 de ore, cele mai multe fiind detectate în metropola Shanghai. Autorităţile locale se pregătesc să deschidă un spital de campanie cu 40.000 de locuri în Shanghai.

China a reuşit până în martie 2021 să controleze în mare parte epidemia de COVID-19 prin măsuri foarte stricte, reunite sub sintagma „strategie zero COVID”. Însă varianta Omicron a dus la creșterea bilanţurilor de infectări zilnice.

China, ţara cu cea mai mare populaţie din lume, a anunţat miercuri 20.472 de cazuri pozitive în ultimele 24 de ore, un număr mult mai mic în raport cu bilanţurile raportate în multe ţări, însă foarte mare pe plan local, unde statisticile zilnice abia depăşeau pragul de 100 de cazuri în luna februarie.

Pragul de 10.000 de infectări confirmate în 24 de ore a fost depăşit abia duminica trecută, scrie Agerpres, preluând AFP.

Niciun deces nou nu a fost înregistrat, a precizat Ministerul Sănătăţii. Ultimele două decese asociate COVID-19 au fost raportate în această ţară la jumătatea lunii martie.

Izolare în centre speciale

Peste 80% din noile cazuri pozitive au fost raportate în Shanghai, cel mai mare oraş al Chinei, plasat într-un lockdown aproape total începând de săptămâna trecută.

Autorităţile din Shanghai, un oraş cu 25 de milioane de locuitori, vor transforma un uriaş parc expoziţional într-un spital de campanie cu 40.000 de locuri, a anunţat agenţia de presă China Nouă.

Centrul Naţional pentru Congrese şi Expoziţii găzduieşte în fiecare an Târgul Importatorilor, un eveniment organizat de autorităţile chineze.

Deşi majoritatea covârşitoare a cazurilor de COVID-19 detectate în Shanghai sunt asimptomatice, toate persoanele testate pozitiv, inclusiv copiii, sunt plasate în izolare în centre special amenajate.

Această politică a fost contestată pe reţelele de socializare, întrucât copiii - inclusiv bebeluşii - sunt separaţi de părinţii lor dacă prezintă un rezultat pozitiv la un test anti-COVID-19 chiar şi atunci când rezultatele părinţilor lor sunt negative.

În Suzhou, un oraş situat la 70 de kilometri de Shanghai, autorităţile sanitare au anunţat weekendul trecut că au descoperit o mutaţie a variantei Omicron până atunci necunoscută şi care nu a fost inclusă în bazele de date naţionale şi internaţionale.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...