Live

Şeful spionajului german susține că nu vede nicio slăbire a regimului lui Putin: „Rusia încă poate duce un război pe termen lung”

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Rusiei, Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Bruno Kahl, şeful Agenţiei germane de Informaţii (BND), a declarat, luni, că nu vede nicio slăbire a regimului preşedintelui rus Vladimir Putin. „Rusia este încă capabilă să ducă un război pe termen lung”, a spus el, potrivit DPA, citat de Reuters, transmite News.ro.

„Nu vedem nicio fisură în sistemul Putin”, a declarat Kahl la Academia Federală pentru Politica de Securitate (BAKS). Kahl a susţinut că criticile publice privind gestionarea războiului reprezintă dispute de rutină în cadrul societăţii ruse şi nu reprezintă o ameninţare pentru regimul Putin.

„Rusia este încă capabilă să ducă un război pe termen lung”, a spus el, arătând spre soldaţii recent recrutaţi. Kahl a spus că Rusia are, de asemenea, suficiente echipamente şi muniţii. Cu toate acestea, Kahl a spus că Rusia are anumite vulnerabilităţi, inclusiv performanţa forţelor armate. Şeful spionajului a susţinut că strategia pe termen lung a lui Putin ar putea prevala dacă Occidentul nu sprijină Ucraina într-un mod foarte organizat. Kahl a declarat că BND ştia că Rusia va lansa o invazie la scară largă a Ucrainei cu două săptămâni înainte de începerea războiului din 24 februarie 2022.

„Cu aproximativ 14 zile înainte de începerea războiului am detectat fenomene care nu puteau fi interpretate în alt mod”, a spus el.

Răspunzând la criticile privind faptul că serviciile secrete americane şi britanice se aşteptau la un atac mult mai devreme, Kahl a declarat că BND şi-a bazat aprecierea pe faptul că decizia de a ataca a fost luată în cele din urmă de Putin. Kahl a susţinut că Putin a luat în considerare şi alţi factori decât „numărarea rachetelor sau a tancurilor”.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Momentul în care polițiștii de frontieră din unitatea RUBPAK Phoenix a brigăzii Pomsta au respins cu succes un atac rusesc

Hackeri pro-ruși au lansat un atac cibernetic împotriva Ministerului de Externe al Italiei și a aeroporturilor din Milano

Reacția Republicii Moldova, după ce Gazprom a anunțat că va sista gazele către țară de la 1 ianuarie

,,Urșii de la Rotunda”, scandări în favoarea lui Călin Georgescu și Vladimir Putin la un festival din Suceava: „Pregătiți furcile”

Partenerii noștri