Live

Vadim Krasikov, asasinul eliberat de Germania în schimbul de deţinuţi cu Rusia, este agent FSB, anunţă Kremlinul

Data publicării:
Vadim Krasikov, asasinul Kremlinului prins și condamnat în Germania

Kremlinul a anunţat vineri că Vadim Krasikov, un asasin la comandă eliberat de Germania în cel mai mare schimb de deţinuţi între Rusia şi ţările occidentale după Războiul Rece, este agent al FSB şi a activat în grupul Alpha, o unitate a forţelor speciale.

Vadim Krasikov a fost condamnat de un tribunal german pentru uciderea unui fost militant cecen într-un parc din centrul Berlinului în 2019. El a fost îmbrăţişat de preşedintele rus Vladimir Putin joi seară, la Moscova, la coborârea din avionul care l-a adus în ţară.

„Krasikov era membru al FSB. A activat în grupul Alpha. A fost coleg cu mai muţi angajaţi (actuali) ai serviciului de securitate al preşedintelui” Vladimir Putin, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Peskov le-a mai spus jurnaliştilor că schimbul de deţinuţi a fost negociat de FSB şi de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a SUA.

Krasikov a fost condamnat pentru uciderea în 2019 a fostului luptător cecen Zelimkhan „Tornike” Khangoshvili în Kleiner Tiergarten din Berlin.

Curtea germană care l-a condamnat pe Krasikov în 2021 a declarat că a acționat în numele statului rus, împușcarea în „stil de execuție” a lui Khangoshvili având loc în plină zi.

Khangoshvili a luptat împotriva forțelor ruse în timpul războaielor cecene și s-a mutat ulterior în Georgia, unde a supraviețuit mai multor tentative de asasinat.

Dorit în Rusia pentru acuzații de terorism, el a fost un ghimpe în coasta lui Ramzan Kadîrov, liderul cecen și aliat apropiat al lui Putin.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

De nicăieri! A urcat în ring imediat după ”lupta secolului” și i-a spus în față lui Usyk: ”Pentru jaful de data trecută” VIDEO

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

Un cetățean american a recunoscut că a condus o „secție de poliție” secretă a Chinei în New York

Rusia o anchetează pentru spionaj pe nepoata lui Hrușciov. Ce-i impută Moscova femeii care acum trăiește în SUA

Un apropiat chinez al prințului Andrew al Marii Britanii a fost expulzat din regat. De ce este acuzat

Partenerii noștri