Live

Serghei Șoigu spune că ar fi „o politică nazistă”, dacă UE ar interzice vizele turistice pentru ruși

Data publicării:
Serghei Șoigu spune că interzicerea vizelor în UE pentru cetățenii ruși ar fi o „politică nazistă” Foto: Profimedia Images

Propunerea ca Uniunea Europeană să interzică vizele turistice pentru cetăţenii ruşi ar echivala cu o „politică nazistă”, a spus sâmbătă ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, care a participat la un așa-zis „Congres internaţional antifascist” organizat în premieră de Moscova, în condițiile în care propaganda Kremlinului are în centrul justificării invaziei din Ucraina retorica unei intervenții antinaziste.

De altfel, în intervenţia sa la acest prim „Congres internaţional antifascist”, care se desfășoară lângă Moscova, Şoigu a invocat justificările obişnuite pentru invadarea ţării vecine. El a susţinut că o politică naţionalistă a conducerii de la Kiev sprijinite de Occident a avut drept ţintă cultura rusă vreme de mai mulţi ani şi că aceasta a constituit o ameninţare pentru securitatea Rusiei.

În regiunile rusofone Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, „regimul de la Kiev comite de opt ani crime teribile împotriva cetăţenilor”, a spus ministrul Şoigu, referindu-se la începutul luptelor dintre trupele ucrainene şi separatiştii proruşi, în 2014.

„În acelaşi timp, NATO a început să deschidă militar teritoriul ucrainean. Kievul a stabilit un curs pentru aderarea la NATO. Toate acestea au creat ameninţări inacceptabile pentru securitatea Rusiei”, a arătat Şoigu.

„Vedem o altă manifestare clară a politicilor naziste, cu oficiali europeni de rang înalt făcând presiuni pentru o idee rusofobă de blocare a intrării în statele UE pentru toţi cetăţenii ruşi”, a menționat în context Serghei Şoigu, citat de agenția dpa.

Statele membre ale UE Estonia, Letonia, Lituania şi Cehia au introdus unilateral politici care limitează sau anulează vizele pentru cetăţeni ruşi ca răspuns la războiul purtat de Moscova în Ucraina. Finlanda, la rândul ei, plănuieşte să reducă drastic numărul de vize acordate ruşilor începând din septembrie, iar Polonia ia în considerare măsuri similare. Danemarca cere o abordare la nivelul întregii Uniuni Europene, dar a declarat că ar putea acţiona pe cont propriu.

În schimb, Germania, o forţă motrice a politicilor UE, a fost rezervată faţă de ideea interzicerii vizelor turistice, argumentând că persoane nevinovate nu ar trebui pedepsite pentru acţiunile Kremlinului, reamintește Agerpres.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Șoigu: Umbrela nucleară a Rusiei se extinde, potrivit noii doctrine a lui Putin

Putin l-a trimis pe Şoigu în Coreea de Nord după arme. Fostul ministru rus al apărării s-a întâlnit cu Kim Jong Un

Kremlinul îl acuză pe Klaus Iohannis că distorsionează istoria. „Aşteptaţi-vă la probleme la scară planetară”. Reacția MAE

80 de ani de la incredibila zi de 23 august 1944. Cum a avut loc și ce a reprezentat sub comunism și tranziție. Ce înseamnă astăzi?

Partenerii noștri