Video Propagandiștii ruși cer negocieri rapide cu Occidentul: Dacă prelungim operațiunea, Ucraina va fi „inundată” de un val enorm de arme
Propagandiștii ruși au început să acrediteze ideea că Moscova trebuie să-și încheie cât mai curând intervenția din Ucraina și să negocieze cu Statele Unite. Jurnaliștii pro-Kremlin spun că Ucraina trebuie bombardată cât mai puternic, trebuie „paralizată” cât mai repede, pentru ca Moscova să-și creeze cât mai rapid propriile condiții favorabile pentru a negocia cu Statele Unite și cu țările occidentale. Altfel, dacă situația actuală din teren lâncezește, există teama că livrările de arme occidentale vor „inunda” Ucraina și o vor ajuta să învingă.
Jurnalista americană Julia Davis, care monitorizează posturile TV ale propagandei ruse, a surprins o astfel de pledoarie:
Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală
„Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial”. Avertismentul ministrului de Externe al Ungariei
Putin l-a felicitat pe Trump „pentru alegerea în funcția de președinte” al SUA
Prețurile la carburanți au crescut pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu și din Ucraina. Expert: Urmează și alte scumpiri
Putin l-a trimis pe Şoigu în Coreea de Nord după arme
Nepoata lui Belousov își imploră unchiul să nu mai ucidă copii ucraineni
O femeie scapă ca prin minune după ce o rachetă trasă de ruși lovește lângă ea
Rusia dă vina pe SUA pentru atacurile de la Belgorod care au ucis civili ruși
Lunetiști, veste antiglonț și mâncare verificată. Ce măsuri extreme de protecție își ia Putin, de frică să nu fie asasinat
„Cu cât strategia și acțiunile noastre vor fi mai eficiente, cu atât mai bună va deveni poziția noastră de negociere. Într-un fel sau altul, va trebui să negociem cu americanii și cu Occidentul. Chiar dacă îndeplinim cu succes obiective militare importante în Ucraina - și aș vrea să sper că vom face acest lucru - la un moment dat va trebui să negociem cu americanii și cu Occidentul. Deocamdată, ei nu sunt pregătiți pentru negocieri. Ei cred că ne pot distruge. Prin urmare, indiferent cât de mult dezbatem aici dacă vrem sau nu vrem să negociem și cu cine, în acest moment este important îndeplinim aceste condiții pe front, astfel încât americanii și Vestul să fie forțați să negocieze nu doar după regulile lor, ci și după ale noastre”, a spus Viktor Olevici, unul dintre propagandiști.
„În momentul de față, ar trebui să ne intensificăm treptat acțiunile militare. Să le intensificăm la un asemenea nivel, încât Ucraina va paraliza. Nu avem alte opțiuni. Nu avem altă variantă pentru a ieși rapid din această situație. Trebuie să obținem victoria într-un timp cât mai scurt. Este foarte important pentru noi și voi explica de ce. În Statele Unite, a început procesul de extindere a producției de arme. Vor avea nevoie de aproximativ un an și 5 luni pentru asta. Dacă prelungim operațiunea, Ucraina va fi „inundată” de un val enorm de arme. Dacă Ucrainei îi va lipsi forța umană de luptă, va primi din Polonia și Slovacia”, a declarat Alekandr Șarkovki, un alt propagandist, expert militar.
Avem resursele necesare ca să terminăm toate astea cât mai repede? a întrebat gazda emisiunii.
„Avem resursele pentru a face asta. Avem un arsenal bun. Depozitele noastre de arme sunt pline de bombe gravitaționale. Depozitele sunt pline. Este nevoie doar de dorința politică pentru a le folosi și a bombarda Ucraina puternic din aer”, a răspuns invitatul.
Putin pierde sprijinul aliaților
Pledoaria propagandiștilor ruși intervine într-un moment în care Vladimir Putin pare să-și piardă sprijinul inclusiv din partea unor foști aliați. După ce la ONU o rezoluție de condamnare a intervenției ruse din Ucraina a primit un vot copleșitor din partea a 143 de state membre, zilele trecute însuși președintele Tadjikistanului a părut să-l ia la rost pe Putin la summitul de la Astana. „Am respectat întotdeauna interesele principalului partener strategic. Dar vrem și noi respect. Ce suntem noi? Suntem străini? Sau ce? Să fim serioși!”, a spus Emomali Rahmon. Mai mult, ca un avertisment subtil, el a amintit că nici URSS nu a ținut cont de popoarele mici și că asta a dus la prăbușirea Uniunii.
Pe de altă parte, unii oficiali și oameni de afaceri ruși sunt „devastați și deprimați” din cauza situației de pe frontul din Ucraina și a valului de sancțiuni economice și se așteaptă ca situația economică și politică din țară să se înrăutățească. Mobilizarea forțată a afectat deja popularitatea lui Putin, unul dintre principalii piloni ai legitimității sale ca președinte, spun ei. Situația va fi și mai gravă când de pe front vor începe să fie aduși în țară soldații morți în război.
Reprezentanți de rang înalt ai „elitei ruse” au vorbit despre această situație cu jurnaliștii de la „The Washington Post” sub rezerva anonimatului. Mai mulți oficiali și antreprenori au susținut că sunt probleme pe câmpul de luptă, care nu vor fi rezolvate dacă Rusia atacă zone civile în Ucraina. În plus, Rusia s-ar putea să nu aibă suficiente rachete pentru a continua bombardamentele, au spus ei. Unul dintre oficiali a declarat că rezervele de rachete se epuizează: „Nimeni nu este mulțumit de situație. Este clar că o victorie militară sau politică este imposibilă. Dar și înfrângerea este imposibilă. Este ca la șah, când fiecare pas ajunge să fie mai rău decât precedentul, dar nu se poate face nimic”.
Stratagema lui Putin. De ce ar mima că vrea negocieri dictatorul rus
Vladimir Putin a surprins vineri declarând la conferința de presă de la Astana că deocamdată nu este nevoie de mai multe atacuri masive cu rachete asupra Ucrainei. Afirmația a venit la câteva zile după cel mai puternic bombardament rus asupra Ucrainei de la începutul războiului. Liderul rus a spus că majoritatea țintelor avute în vedere au fost atinse, adăugând că nu este scopul lui să distrugă Ucraina. Obiectivul Moscovei de a mobiliza 300.000 de oameni va fi îndeplinit în două săptămâni, a mai spus el.
De altfel, în ultimele săptămâni, reprezentanții autorităților ruse au vorbit cu o frecvență tot mai mare despre posibilitatea unor negocieri cu Ucraina sau cu țările occidentale. Pe 14 octombrie, de exemplu, directorul Serviciului de Informații Externe, Serghei Narîșkin, a spus că negocierile sunt posibile, dar numai „în anumite condiții”, și s-a declarat convins că Moscova nu va avea parte de „un veac de singurătate” după încetarea ostilităților.
Însuși Vladimir Putin a declarat, chiar vineri, la Astana, că este gata pentru discuții și că dacă Kievul este pregătit, „ar fi necesare eforturi de mediere”.
Partea ucraineană a respins de mai multe ori posibilitatea de a negocia cu Putin în ultimele luni. La începutul lunii octombrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret care afirmă oficial „imposibilitatea negocierilor cu președintele rus Vladimir Putin”. Ordinul a fost adoptat ca răspuns la „referendumurile” organizate de autoritățile ruse și la anexarea teritoriilor ucrainene.
Surse citate de siteul independent Meduza spun însă că, de fapt, aceste gesturi în direcția unor negocieri ar fi o capcană: Kremlinul ar vrea să câștige timp pentru a pregăti o „ofensivă la scară largă” în Ucraina la începutul anului 2023 și de aceea Vladimir Putin ar da semnale că este dispus să negocieze cu Ucraina un acord de pace temporar. Acesta ar include o posibilă retragere a trupelor ruse din Herson, însă ar menține controlului rusesc în Donbas. Despre Crimeea „nici măcar nu vrea să discute”, spun sursele Meduza.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News