Live

Gazprom a avut în iulie cea mai mică producție zilnică din 2008 încoace

Data publicării:
Producția Gazprom în iulie 2022 a fost la cel mai scăzut nivel din 2008 până în prezent Foto: Profimedia Images

Producția zilnică de gaz a companiei Gazprom a ajuns în iulie la cel mai scăzut nivel din 2008 încoace, în ciuda faptului că gigantul rus se laudă că și-a crescut semnificativ exporturile către China, arată o analiză realizată de Bloomberg pe baza datelor publicate luni. 

Încetinirea producției vine ca urmare a deteriorării relațiilor dintre Rusia și Uniunea Europeană după invazia rusă din Ucraina, în condițiile în care sunt temeri că Moscova ar putea provoca o criză energetică în Europa prin întreruperea aprovizionărilor cu gaz.

Monopolul controlat de Kremlin a redus săptămâna trecută livrările de gaz prin principalul gazoduct către Europa - Nord Stream 1 - la doar 20 la sută din capacitate. Gazprom susține că acest lucru se datorează unor probleme de întreținere a turbinelor, dar președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că nu există „niciun motiv tehnic justificabil” pentru această reducere și a avertizat că trebuie să ne pregătim pentru „situația cea mai rea” în criza energiei.

Temerile sunt că Putin ar putea închide robinetul de gaz în timpul lunilor critice de iarnă în care se înregistrează un consum ridicat de energie, iar UE a recomandat săptămâna trecută statelor membre o reducere voluntară de 15 la sută a consumului de gaz, care ar deveni obligatorie dacă Kremlinul oprește aprovizionarea, reamintește The Guardian.

Gazprom a pompat în luna iulie  774 de milioane de metri cubi de gaz pe zi - cu 14 la sută mai puțin decât în iunie, potrivit Bloomberg. Producția totală a monopolului rus în acest an a fost de 262,4 miliarde de metri cubi, în scădere cu 12 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.

În timp ce livrările către Europa încetinesc, Gazprom susține că a crescut exportul de gaz către China - care a avut grijă să nu condamne în mod categoric incursiunea lui Putin în Ucraina și nici să impună sancțiuni.  „Exporturile de gaze către China prin conducta Puterea Siberiei sunt în creștere, în cadrul unui contract bilateral pe termen lung între Gazprom și CNPC, crescând cu 60,9% în șapte luni. În special în luna iulie, livrările au fost în mod regulat peste cantitatea zilnică din contract, atingând noi maxime istorice pentru fiecare zi”, a anunțat Gazprom.

Datele sunt importante în condițiile în care experții arată că arma energetică cu care amenință Moscova Occidentul este un bluf, pentru că în curând nu va mai avea unde să-și înmagazineze gazele, iar o oprire a producției ar fi un proces mult prea costisitor. „Au stocat tot ce s-a putut stoca, au vândut în alte părți tot ce s-a putut vinde, au încercat să crească cât s-a putut de mult consumul intern pentru producția de îngrășăminte. Singurul lucru pe care-l mai pot face în acest moment, în afară de a livra gaze către Uniunea Europeană, ar fi să închidă o cantitate destul de mare de producție, ceea ce nu s-ar putea face decât cu niște costuri foarte mari”, a explicat la Digi24 Otilia Nuțu, expert în energie. De aceea, spune ea, Rusia nu este interesată de oprirea livrărilor de gaz către Europa, pentru că pur și simplu, fizic, Gazprom nu are cum să le oprească. Experta a aratat că tocmai acest aspect ar putea fi transformat de Uniunea Europeană într-o pârghie care să îi dea un avantaj: UE ar putea impune unilateral Gazprom un tarif plafonat la importurile de gaze.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Partenerii noștri