Live

„Davosul rusesc” de la Sankt Petersburg va fi lipsit de elita occidentală. Putin va susține un discurs despre viitorul Rusiei

Data actualizării: Data publicării:
Pentru a înlocui invitații de seamă din Occident, Rusia va apela săptămâna aceasta la personaje mai puțin importante sau care provin din țări precum China, care nu s-au alăturat sancțiunilor internaționale împotriva Moscovei. Foto: Profimedia Images

Rusia a fost gazda multor lideri ai lumii și mari afaceriști în cadrul forumului economic anual de la Sankt Petersburg, însă „Davosul rusesc” va fi lipsit de elita financiară globală anul acesta din cauza sancțiunilor care au izolat Moscova pentru acțiunile sale din Ucraina, scrie Reuters.

Pentru a înlocui invitații de seamă din Occident, Rusia va apela săptămâna aceasta la personaje mai puțin importante sau care provin din țări precum China, a doua cea mai mare economie a lumii, care nu s-au alăturat sancțiunilor internaționale împotriva Moscovei.

„Investitorii străini nu sunt doar din SUA și UE”, le-a spus marți reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, referindu-se la țările de pe continentul asiatic și din Orientul Mijlociu.

Președintele rus Vladimir Putin va susține vineri un discurs despre situația economică internațională și obiectivele Rusiei în următoarea perioadă, potrivit lui Iuri Ușakov, consilierul lui Putin în materie de politică externă.

Aproape nicio companie occidentală nu va fi prezentă. Există și o excepție

Kremlinul a înființat Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF) în 1997 pentru a atrage investiții străine, pentru a discuta politici economice și pentru a-și construi imaginea că este dispus să facă afaceri și că a depășit perioada sovietică.

Rusia a făcut de mult timp comparații între SPIEF și Forumul Economic Mondial de la Davos, unde o dată pe an se strânge toată elita lumii. Acum că toți liderii occidentali evită să facă afaceri cu Rusia, Putin nu va mai beneficia de pe urma tradiționalelor întâlniri cu marii actori internaționali de pe plan politic și economic din SUA și Europa.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Niciun nume de companie sau director executiv al unei firme americane sau europene nu se regăsea în programul pentru zilele de 15-18 iunie, perioada în care se va desfășura forumul economic de la Sankt Petersburg. Până și companiile care au rămas totuși în Rusia, în ciuda exodului de investitori, lipsesc de pe lista participanților.

Ușakov a spus că delegații de rang înalt din peste 40 de țări sunt așteptate la SPIEF. În total, 1.244 de companii rusești și 265 de companii străine au confirmat că vor fi prezente.

O excepție de la absența în masă a personalităților din Vest este reprezentată de șeful Camerei de Comerț a SUA în Rusia și omologii săi din Franța și Italia. Aceștia vor lua parte la sesiunea de joi numită „Investitorii occidentali în Rusia: Noua realitate”.

Relațiile toxice și sfârșitul globalizării

Relațiile Rusiei cu Occidentul au devenit toxice de când Putin a declanșat războiul din Ucraina. SPIEF-ul de anul acesta va arăta foarte diferit de edițiile din trecut.

Rusia, care a fost cândva gazda unor personalități precum fostul cancelar al Germaniei, Angela Merkel, fosta șefă a Fondului Monetar Internațional Christine Lagarde și a magnaților Lloyd Blankfein, de la Goldman Sachs, și Rex Tillerson, de la ExxonMobil, se vede acum nevoită să se reorienteze înspre țări precum Kazahstan și Armenia pentru a umple locurile vacante.

Pe măsură ce companiile din străinătate renunță la investiții de miliarde de dolari făcute în Rusia, firmele și băncile rusești se grăbesc să profite de situație și să preia controlul asupra afacerilor abandonate de străini.

„Sancțiunile vor rămâne mult timp. Globalizarea, așa cum era odată, s-a încheiat”, a spus Andrei Kostin, directorul executiv al VTB, a doua cea mai mare bancă din Rusia.

Numele oficial al ediției de anul acesta al SPIEF este „Noi oportunități într-o lume nouă”, iar printre temele principale de discuții se numără noile posbilități pentru creșterea economică a Rusiei, îmbunătățirea legăturilor comerciale cu celelalte patru state din BRICS (Brazilia, India, China și Africa de Sud) și viitorul sectorului financiar al Rusiei.

Președintele rus Vladimir Putin va susține vineri un discurs despre situația economică internațională și obiectivele Rusiei în următoarea perioadă. Foto: Profimedia Images

„Banii iubesc tăcerea acum mai mult ca niciodată”

O altă sesiune intitulată „O nouă formă de cooperare internațională: Cum vor fi făcute plățile” abordează eliminarea Rusiei din sistemul de plăți interbancare SWIFT și decizia Moscovei de a evita interdicția, cerând ca plata pentru exporturile de gaz rusesc să fie realizate în ruble.

La această sesiune vor vorbi persoane din statele aliate Cuba și Venezuela, dar și din Turcia și Egipt, alte țări care nu au impus sancțiuni împotriva Rusiei.

La SPIEF 2022 vor participa și oficiali din China, Belarus, Republica Centrafricană, India, Iran, Nicaragua, Serbia și Emiratele Arabe Unite. Unii participanți au cerut ca numele companiilor pentru care lucrează să nu apară pe ecusoanele pe care le vor purta la evenimentul de la Sankt Petersburg.

„Banii iubesc tăcerea acum mai mult ca niciodată”, a spus Denis Denisov, șeful filialei din Rusia a firmei de consultanță EM.

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri