Live

Cine a fost Aleksei Navalnîi, care a murit în închisoare în Siberia cu exact o lună înainte de alegerile din Rusia

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Trei ani a durat din momentul în care Aleksei Navalnîi s-a întors în Rusia, știind bine că-l așteaptă închisoarea, până când autoritățile i-au anunțat moartea. A devenit cel mai mare inamic al lui Vladimir Putin nu pentru că avea puterea financiară a unui oligarh, ci pentru că prin investigațiile și dezvăluirile sale a scos la lumină corupția regimului de la Kremlin. Navalnîi a supraviețuit unei tentative de otrăvire cu Novicioc și a petrecut trei ani de închisoare în condiții greu de descris.

Aleksei Navalnîi s-a întors în Rusia pe 17 ianuarie 2021, după ce medicii germani au reușit să-i salveze viața, în urma unei otrăviri cu agentul neurotoxic Novicioc, care a avut loc un an înainte, în 2020.

Navalnîi suferise deja o condamnare în 2014 și era conștient că va fi reținut imediat ce revine acasă, pentru încălcarea termenilor. Cu toate acestea, se declara încrezător: „Nu mă tem. Știu că am dreptate”.

El a fost arestat de poliție direct pe aeroport și a fost ultima oară când a fost văzut în afara sistemului penitenciar.

Informațiile despre soarta lui au devenit strict controlate din acel moment: familia și avocații aflau foarte greu în ce închisoare se află sau care este stare lui de sănătate. Navalnîi a fost mutat de mai multe ori dintr-o colonie penitenciară în alta, ajungând în cele din urmă dincolo de Cercul Polar, unde gerul arctic face condițiile din închisoare greu de suportat.

Moartea lui, anunțată de autoritățile ruse, a survenit cu o lună înainte de alegerile de pe 17 martie din Rusia, când Vladimir Putin urmărește să obțină al cincilea mandat de președinte.

A demascat corupția regimului Putin

Aleksei Navalnîi a devenit cel mai mare dușman al lui Putin din cauza dezvăluirilor și investigațiilor având ca subiect corupția de la Kremlin, pe care organizația sa le-a publicat de-a lungul timpului.

Una din cele mai mari lovituri încasate de Putin a fost dezvăluirea privind palatul de 1 miliard de euro de la malul Mării Negre, pe care oligarhii dependenți de liderul rus i l-ar fi construit pe un domeniu de 7.000 de hectare, unde a fost instituită și interdicție de zbor (no fly zone).

Materialul jurnalistic, postat inițial pe You Tube, de unde a fost preluat de presa din întreaga lume, a ajuns la aproape 130 de milioane de vizualizări numai pe platforma video - asta ca un indicator al impactului pe care dezvăluirile lui Navalnîi l-au avut asupra lui Putin și al motivelor pentru care liderul de la Kremlin îl ura atât de tare pe opozantul rus.

Trebuie menționat, de asemenea, că organizațiile conduse de el, cum ar fi Fundația Anticorupție, au fost declarate extremiste și scoase în afara legii.

Otrăvit cu Novicioc pus în lenjeria intimă

Aleksei Navalnîi se afla de mult timp în vizorul autorităților ruse.

Cu doar o jumătate de an înainte de a se preda în Rusia, Navalnîi a fost victima unei tentative de asasinat prin otrăvire cu un agent neurotoxic din clasa Novicioc, dezvoltat de fosta Uniune Sovietică.

El a fost salvat in extremis, după ce s-a reușit internarea lui într-o clinică din Germania.

O investigație CNN - Bellingcat a dezvăluit că opozantul fuses urmărit de agenți ai serviciilor secrete rusești, pentru stabili cel mai bun moment pentru a-l otrăvi, iar toxinele i-au fost puse în lenjeria intimă, pentru a-și face efectul cât mai sigur.

„Cel care nu trebuie să fie numit”

Condamnările împotriva lui Navalnîi nu au încetat nici după ce s-a predat și a intrat în închisorile rusești. Ultima sa sentință a fost pronunțată de judecători în august 2023, când a primit încă 19 ani de închisoare. Tot atunci, a fost mutat într-o colonie penală de maximă securitate, rezervată de obicei celor mai periculoși infractori din Rusia, după cum relata BBC.

Ura regimului împotriva lui era atât de mare, încât Putin nici măcar nu-i rostea numele când era întrebat despre Navalnîi.

„Putin nici măcar nu-i menționează numele, nimeni de la Kremlin nu poate să-i menționeze numele”, declara Nina Hrușciova, strănepoata fostului lider sovietic Nikita Hrușciov și expertă în afaceri internaționale, făcând comparație cu personajul fictiv Voldemort din seria „Harry Potter” - care este, de asemenea,«poreclit» „Cel care nu trebuie să fie numit”.

„Navalnîi este o amenințare la adresa puterii personale a lui Putin, a reputației personale a lui Putin. Iar Putin nu prea își tratează dușmanii cu ușurință și Navalnîi, din păcate, a tras acest bilet pentru a fi dușmanul personal al lui Putin”, mai spunea experta în afaceri internaționale.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Investigație Mediazona: Au fost identificate numele a 84.761 de soldați ruși căzuți pe frontul din Ucraina. „2024, cel mai mortal an”

Serie de explozii în locuri publice din Rusia. Principalii suspecți: pensionari, victime ale unor escrocherii

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius: „Putin ne cunoaște, știe cum să ne deranjeze. Ignorând amenințarea, nu o facem mai mică”

Partenerii noștri