Live

Aleksei Navalnîi, liderul opoziției ruse, crede că a fost otrăvit

Data actualizării: Data publicării:
Aleksei Navalnîi s-a fotografiat la infirmerie, unde avea pe față un antidot verde care să-i amelioreze simptomele presupusei alergii. El spune că a fost de cinci ori mai umflat decât se vede în această fotografie

Liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, care a fost externat luni de la un spital unde a fost tratat pentru simptome de alergie acută, susține că ar fi fost otrăvit, o suspiciune împărtășită de avocatul său și de medicul personal, relatează Mediafax, care citează Reuters.

Navalnîi, în vârstă de 43 de ani, a fost dus în spital duminică, purtătorul de cuvânt al său spunând că este vorba de „umflarea severă a feței și înroșirea pielii”.

Spitalul din Moscova care îl tratează a anunţat luni că acesta a fost trimis înapoi în închisoare, după ce starea lui s-a îmbunătățit, dar că nu poate dezvălui ceea ce cred că s-ar fi putut afla în spatele îmbolnăvirii sale bruște, din cauza confidențialității pacientului.

FOTO: Aleksei Navalnîi arătând „normal”, într-o fotografie postată pe Facebook la 11 iulie

Unul dintre medicii care l-au tratat, Elena Sibikina, a declarat reporterilor că ideea că activistul anti-corupţie ar fi fost otrăvit nu a fost „dovedită”. Ea a spus că viața lui nu este în pericol.

Dar Navalnîi a folosit rețelele de socializare pentru a spune că după părerea lui oficialii ruși sunt suficient de proști pentru a încerca să-l otrăvească în închisoarea unde execută o pedeapsă de 30 de zile pentru încălcarea legilor privind protestele.

El a povestit pe larg pe blogul lui despre experiența lui ciudată, cu „alergia”, în condițiile în care, spune el, nu se știa alergic la nimic, iar în închisoare, unde a ajuns deja pentru a patra oară, a urmat aceeași rutină ca de fiecare dată, și-a adus așternuturi de acasă și a mâncat aceeași mâncare. Opozantul rus a povestit în detaliu ce simptome a avut, cum a început să i se umfle fața, să-i curgă ochii, încât colegul de celulă, dar și asistenta medicală s-au speriat când l-au văzut. A publicat și două poze, prima având pe față un antidot verde, iar cealaltă de la infirmerie, când deja fața începuse să i se dezumfle.

„Sunt într-adevăr atât de idioți?” se întreabă Navalnîi

„Sunt într-adevăr astfel de idioți încât să te otrăvească într-un loc unde suspiciunile se îndreaptă doar spre ei?”, a scris Navalnîi. „Este o întrebare bună. Deocamdată pot spune un lucru cu certitudine: oamenii aflați la putere în Rusia sunt într-adevăr destul de proști. Vi se pare că în acțiunile lor trebuie să căutați un înţeles ascuns sau un scop rațional. Dar, de fapt, sunt doar proști, răutăcioși și obsedați de bani”, a adăugat acesta.

Aleksei Navalnîi, care a fost reținut săptămâna trecută și care a fost condamnat 30 de zile pentru cererea organizării unor proteste neautorizate, se va întoarce în închisoare.

Potrivit primelor analize, acesta ar fi suferit o reacție alergică, manifestată printr-o eczemă la nivelul părții superioare a corpului, leziunii ale pielii și secreții oculare.

Medicul s-a opus externării

Medicul care l-a tratat pe Navalnîi, Anastasia Vassilieva, s-ar fi opus externării acestuia, sugerând că nu este vorba de o reacție alergică, ci de o expunere la un „agent toxic”.

Înainte ca șeful opoziției să fie externat din spital, echipa sa de medici a declarat că a reușit să ia monstre din părul și de pe tricoul lui Navalnîi, pentru a putea fi analizate în mod independent.

Vassilieva a declarat că Navalnîi nu avea nicio alergie.

„A fost o reacție toxică la o substanță chimică, cu siguranță este vreun agent chimic. Este absurd să o numim alergie”, a declarat aceasta, adăugând că Navalnîi trebuie să „rămână sub supraveghere medicală”.

De ce a fost închis Aleksei Navalnîi

Navalnîi a primit miercuri o sentință de 30 de zile în închisoare după ce a cerut organizarea unor proteste neautorizate față de excluderea unor candidați ai opoziției din alegerile parlamentare.

Cel puțin 1.000 de persoane au fost reținute în timpul protestelor față de excluderea unor candidați ai opoziției din alegerile parlamentare, care au avut loc sâmbătă la Moscova.

Uniunea Europeană a criticat folosirea forței împotriva protestatarilor, afirmând că aceste acțiuni au subminat libertatea fundamentală de exprimare, asociere și întrunire.

Citiți și:

Liderul opoziției din Rusia rămâne în arest. Tribunalul din Moscova a respins eliberarea din motive de sănătate

Peste 1.000 de protestatari anti-Putin au fost reținuți la Moscova

Descinderi ale poliției ruse la sediile de campanie ale unor opozanți, înainte de o manifestație de amploare

Rusia: Alexei Navalnîi și zeci de manifestanți, arestați la un marș de susținere a jurnalistului Ivan Golunov

Redactare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Voi muri în închisoare”. Primele pasaje din memoriile lui Navalnîi au fost publicate. Ce scria opozantul lui Putin în închisoare

Scandal în opoziția rusă din exil: atacul cu ciocanul asupra lui Leonid Volkov, un critic al Kremlinului, ar fi o răfuială internă

Mai multe documente arată că Aleksei Navalnîi a fost otrăvit în închisoare. Cum a murit de fapt liderul opoziției ruse

Fără Aleksei Navalnîi, opoziția rusă se divizează. Scandal și acuzații dure între conducerea Fundației Anticorupție și Hodorkovski

Partenerii noștri