Rusia suspendă zborurile spre Turcia
Rusia a anunțat că suspendă zborurile spre Turcia timp de o lună şi jumătate, explicând aceasta decizie prin deteriorarea situaţiei epidemiologice din această ţară.
Zborurile cu Turcia, dar şi cu Tanzania vor fi suspendate "în perioada 15 aprilie - 1 iunie", a declarat într-o conferinţă de presă difuzată de televiziunile ruse vicepremierul responsabil cu sănătatea, Tatiana Golikova, scrie Agerpres.
Ea spus că situaţia epidemiologică acolo "continuă să se deterioreze din primele decade ale lunii martie", adăugând că 80% dintre ruşii testaţi pozitiv pentru coronavirus la revenirea dintr-o ţară străină de la începutul pandemiei vizitaseră Turcia.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru RIA Novosti că această decizie nu are nicio legătură cu întâlnirea de sâmbătă dintre preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, cu omologul său ucrainean ucrainean Volodimir Zelenski, în cursul căreia liderul de la Ankara a reiterat opoziţia Turciei faţă de anexarea Crimeii de către Rusia.
Turcia este o destinaţie turistică de prim-plan pentru ruşi, care cu miile se duc acolo în fiecare an.
Moscova a reluat legăturile aeriene cu Turcia şi Tanzania în iulie 2020, la patru luni după suspendarea lor şi închiderea frontierelor ruse din cauza pandemiei de coronavirus.
De la începutul pandemiei, frontierele Rusiei rămân în mare parte închise, dar au fost redeschise treptat pentru cetăţenii din aproximativ 20 de ţări.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News