Rusia este pregătită să reia testele nucleare. Ar fi primul ordin de acest gen după o pauză de 34 de ani
Șeful poligonului de teste nucleare din Rusia, contraamiralul Andrei Sinițîn, a declarat marți că instalația sa secretă este pregătită să reia testele „în orice moment”, dacă Moscova dă ordinul, afirmații care ar putea alimenta îngrijorările că riscul unui astfel de pas este în creștere. Moscova nu a mai efectuat niciun test cu arme nucleare din 1990, anul dinaintea căderii Uniunii Sovietice, relatează Reuters.
Unii analiști occidentali și ruși consideră că președintele Vladimir Putin ar putea ordona un astfel de test pentru a încerca să transmită un mesaj de descurajare Occidentului dacă acesta permite Ucrainei să își folosească rachetele cu rază lungă de acțiune pentru a lovi Rusia, lucru care este în discuție.
Temeri că alte state ar putea fi încurajate
Un test nuclear ar putea încuraja și alte state, precum China sau Statele Unite, să facă același lucru, declanșând astfel o nouă cursă a armelor nucleare între marile puteri, care au decis să înceteze testele în anii de după colapsul URSS.
În poligonul de testare al Rusiei, localizat în arhipelagul Novaia Zemlia din Oceanul Arctic, au avut loc pest 200 de teste nucleare în epoca sovietică, inclusiv detonarea celei mai puternice bombe atomice din lume în 1961.
Zona este urmărită cu atenție de către sateliții spion ai Occidentului, mai ales că imagini din sateliții open-source au indicat lucrări de construcții.
Contraamiralul Andrei Sinițîn, comandantul poligonului, a dat un interviu pentru Rossiiskaia Gazeta, publicația oficială a Guvernului rus, interviu care a fost publicat marți, la câteva zile după ce Putin a avertizat Occidentul că va intra în luptă directă cu Rusia dacă va permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acțiune de producție occidentală.
”Testele pot începe în orice moment”
„Poligonul este pregătit pentru reluarea completă a activităților de testare. Este pregătit în întregime. Laboratorul și instalațiile de testare sunt pregătite. Personalul este pregătit. Dacă vine ordinul, putem începe testare în orice moment”, a spus Sinițîn.
„Cel mai important lucru pentru noi este să nu perturbăm implementarea sarcinilor de stat. Dacă se va stabili misiunea reluării testelor, aceasta va fi realizată în timpul alocat”, a continuat contraamiralul.
Editor : Marina Constantinoiu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News