Live

Rusia amenință Occidentul, după anunțul privind livrarea de avioane F-16 Ucrainei: Riscurile vor fi colosale pentru ei

Data publicării:
Avioane de luptă F-16. Foto: Profimedia Images

Ţările occidentale se expun la "riscuri colosale" dacă furnizează Ucrainei avioane de luptă F-16, a declarat viceministrul rus de externe Aleksandr Gruşko, citat sâmbătă de agenţia oficială de presă TASS, preluată de Reuters.

Gruşko a răspuns la o întrebare despre implicaţiile furnizării avioanelor, pe care Ucraina le cere de la ţările NATO.

Angajamente de a livra avioanele încă nu au fost obţinute, dar preşedintele american Joe Biden le-a spus vineri liderilor G7 că Washingtonul sprijină programe comune ale aliaţilor de formare pentru piloţi ucraineni pe F-16, au declarat înalţi oficiali americani.

"Noi vedem că ţările occidentale încă aderă la scenariul escaladării. Aceasta implică riscuri colosale pentru ei înşişi", a declarat
Gruşko, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

"În orice caz, acest lucru va fi luat în considerare în toate planurile noastre şi avem toate mijloacele necesare pentru a atinge obiectivele pe care le-am stabilit", a adăugat el.

Statele Unite ale Americii susțin livrarea de avioane de luptă, inclusiv F-16, în Ucraina, le-a transmis președintele Joe Biden liderilor adunați la summitul G7 de la Hiroshima, adăugând că piloții ucraineni vor fi instruiți de specialiști americani. Nu este încă clar dacă avioanele vor fi livrate de SUA sau autoritățile de la Washington le vor permite aliaților europeni care dețin astfel de aparate să le transfere în Ucraina.

Decizia a fost salutată de președintele Volodimir Zelenski, care a spus că acest lucru "va ajuta enorm" forțele aeriene.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zelenski: nord-coreenii sunt executați de comandanți lor, ca sa nu pice prizonieri, rușii nu le acordă protecție. Ce spune Casa Albă

Slovacia spune că este pregătită să găzduiască negocieri de pace între Rusia şi Ucraina: „Un semnal pozitiv”

Un american a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia. FSB susține că a divulgat secrete biotehnologice

Rusia a amendat rețeaua TikTok

Partenerii noștri