Rusia a confiscat sediile Memorial, ONG-ul care a câștigat premiul Nobel pentru pace: „Au fost transformate în bunuri publice”
Organizația neguvernamentală rusă Memorial, care a primit premiul Nobel pentru pace, vineri, a rămas fără sedii fizice după ce un tribunal de la Moscova a dispus că birourile acesteia vor fi confiscate și „transformate în bunuri publice”.
Principalele locaţii ale Memorial în Rusia „au fost transformate în bunuri publice”, a declarat reprezentantul tribunalului Tverskoi agenţiei de presă Interfax, la încheierea unui proces rapid împotriva ONG-ului, inițiat de dictatura de la Moscova imediat după ce ONG-ul a fost premia cu Nobelul pentru pace.
Birourile Memorial din centrul Moscovei au găzduit serviciile administrative ale organizaţiei şi, în acelaşi timp, expoziţii deschise publicului.
Un reprezentant al tribunalului Tverskoi a afirmat că Memorial „şi-a marcat implicarea în reabilitarea criminalilor nazişti, a discreditat autorităţile şi a creat o imagine falsă a URSS”, potrivit agenţiei de presă Ria Novosti.
Interzisă în Rusia din decembrie 2021, Memorial este una dintre cele mai importante organizații în lupta pentru libertăţi şi memoria represiunilor politice din ţară şi din fosta URSS.
Comitetul Nobel din Norvegia a anunţat, vineri, că militantul bielorus Ales Beliaţki, organizaţia rusească pentru apărarea drepturilor omului Memorial şi organizaţia ucraineană Centrul pentru Libertăţi Civile sunt laureaţii Premiului Nobel pentru Pace din 2022, pentru eforturile lor de a documenta încălcările drepturilor omului.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News