Live

Războiul civil din Yemen pus pe „pauză” din cauza pandemiei de coronavirus

Data publicării:
FOTO: Daniel Berehulak/Getty Images

Pandemia de coronavirus pune pe „pauză” războiul din Yemen. Forţele guvernamentale, care au sprijinul Arabiei Saudite şi al Emiratelor Arabe Unite, au ajuns la un acord de încetare a focului cu forţele Houthi, aflate în controlul capitalei Sana'a, anunţă Agenţia Saudită de Presă (SPA), citată de Mediafax.

CNN scrie că războiul, care durează deja de 5 ani şi care s-a soldat până acum cu zeci de mii de victime şi sute de mii de refugiaţi, a fost pus pe „pauză”. Timp de două săptămâni, cele două forţe beligerante au decis să înceteze focul. Colonelul Turki al-Malki, oficial saudit, a declarat că armistiţiul va oferi Organizaţiei Naţiunilor Unite cadrul pentru a interveni şi a-i sprijini pe oamenii prinşi în menghina războiului.

 ONU a anunţat prin intermediul lui Marin Griffiths, reprezentant delegat pentru supravegherea situaţiei din Yemen, că a primit cu bucurie vestea încetării ostilităţilor. De cealaltă parte, Mohammed Abdel Salam, purtător de cuvânt al forţelor Houthi, a declarat că speră ca ONU să poată aduce definitiv pacea în regiune. În timp ce forţele guvernamentale din Yemen sunt sprijinite de Arabia Saudita şi Emiratele Arabe Unite, forţele Houthi au parte de sprijin iranian.

Editor: A. D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Novak Djokovic se plânge că încă are „traume” din cauza expulzării din Australia în 2022, pentru că nu era vaccinat anti-Covid

Originea Covid-19 nu este cunoscută nici astăzi. La cinci ani de la debutul pandemiei, OMS cere din nou informații Chinei

Atacul Israelului asupra Yemen: trei morți. Șeful OMS, surprins pe aeroportul din Sanaa în timpul bombardamentului

O rachetă trasă din Yemen a lovit un parc din Tel Aviv. 30 de răniți, în urma atacului

Partenerii noștri