Live

Războiul baloanelor. China acuză SUA că au trimis baloane în spaţiul aerian chinez de cel puțin 10 ori în ultimul an

Data actualizării: Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Wang Wenbin. Foto: Profimedia

China susține că în ultimul an Statele Unite ale Americii au trimis de peste zece ori baloane de mare altitudine în spaţiul său aerian, fără „nicio permisiune”. Reacția Beijingului vine după ce SUA au doborât mai multe obiecte zburătoare la mare altitudine în ultimele zile, despre care afirmă că ar fi vehicule de spionaj ale Chinei.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, a făcut declarația privind baloanele SUA în spațiul aerian al Chinei răspunzând unei întrebări la conferinţa sa de presă obişnuită, fără a da alte detalii, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Întrebat cum a reacţionat China la aceste survoluri, Wang a afirmat că răspunsul ţării sale la astfel de incidente este unul responsabil şi profesionist. 

Afirmaţiile MAE chinez vin în contextul în care, anterior în această lună, SUA au doborât ceea ce au spus că era un balon de spionaj chinez în largul coastelor Carolinei de Sud. Beijingul în schimb a susţinut că era de fapt o aeronavă civilă de cercetare şi a acuzat Washingtonul că a reacţionat în mod disproporţionat.

Ulterior, armata americană a doborât alte trei obiecte zburătoare deasupra Americii de Nord.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Partenerii noștri