Live

"Rânjiți, nu zâmbiți". Cum a transformat Donald Trump o fotografie din închisoare într-o campanie de imagine

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump - "mugshot". FOTO: Profimedia Images

Imaginea judiciară cu Donald Trump, în care se încruntă sfidător la cameră în timpul scurtei sale șederi într-o închisoare din Georgia, va rămâne cu siguranță în memoria colectivă. John Bolton, fostul său consilier pentru securitate națională, a declarat că ar fi putut să zâmbească sau să aibă o mimică neutră, însă a preferat să fie fotografiat "ca un golan" având un scop prestabilit. Lucru confirmat de platforma sa de campanie online, care, la câteva ore de la fotografia postată pe Twitter de însuși Donald Trump, vindea căni, tricouri și alte obiecte cu titlul "mugshot".

Fotografia judiciară, prima de acest fel a unui fost președinte american, a fost însoțită de o altă premieră, Trump a postat din nou pe Twitter pentru prima dată din ianuarie 2021. El a postat această fotografie cu mesajul "Interferență electorală. Nu mă predau niciodată!".

John Bolton a mai declarat pentru CNN că momentul, orchestrat cu grijă, este "o formă de intimidare împotriva procurorilor și judecătorilor".

"Ar fi putut să zâmbească. Ar fi putut avea o mimică neutră, în schimb, el arată ca un golan", a precizat Bolton.

Donald Trump s-a prezentat joi la închisoarea din comitatul Fulton, din Atlanta pentru a se conforma ca inculpat rigorilor legale ce decurg din acuzaţiile care i se aduc în legătură cu efortul său de a anula pierderea alegerilor din 2020 în statul Georgia. Acesta este cel de-al patrulea dosar penal deschis fostului preşedinte în acest an.

Imaginile inculpaților au fost confundate cu meme-uri

În timp ce fostul președinte și susținătorii săi au viralizat fotografia judiciară, imaginile celorlalți co-inculpați nu au fost atât de bine primite de public.

"La început am crezut că toate acestea sunt meme-uri. E o avalanșă de imagini proaste care încalcă regulile de bază ale fotografiei", a declarat Jake Olson, un fotograf american.

"Folosesc o lumină de tip interogatoriu, se poate observa că toți au acel mic detaliu pe frunte", a declarat profesorul și fotograful Ray Mantle din Pittsburgh.

"Nu arată extraordinar... toți par obosiți", a mai precizat acesta pentru BBC.

Expresiile variază foarte mult. Avocata Jenna Ellis strălucește în fața obiectivului, în timp ce Ray Smith, de asemenea avocat, se uită fix la cameră - două alegeri izbitor de diferite pentru o fotografie care, spre deosebire de majoritatea celorlalte fotografii de identificare, va circula în lung și-n lat.

"Pentru mulți dintre ei, acesta este marele lor debut în public. Ei știu că toată lumea va vedea fotografiile", a mai spus Mantle.

De ce nu a zâmbit Trump

Este greu să faci o poză bună, a declarat Cooper Lawrence, un jurnalist specializat pe showbiz. Este un echilibru dificil de atins, o provocare cu care au trebuit să se confrunte celebrități precum Justin Bieber, Lindsay Lohan și Paris Hilton.

"Nu trebuie să zâmbiți. Un zâmbet te va face să pari prea arogant", a spus Lawrence.

"Să schițezi un rânjet, așa cum fac Lindsay Lohan și Paris Hilton. Un rânjet care spune: «Da, e nasol, dar o să fiu bine». Coafura, machiajul și ținuta vestimentară - chiar și atunci când ești reținut de autorități  - sunt cruciale. Însă lucrurile trebuie să rămâne "simple", a mai adăugat ea. "Te duci la închisoare, nu la casting".

Iar Donald Trump este extrem de atent de cum se prezintă în spațiul public.

La începutul anului, el s-a plâns că producătorii de la Fox News au ales "intenționat cele mai proaste fotografii cu mine, în special cea mare «portocalie» cu bărbia trasă".

Edd Mair, profesor de istorie a Americii moderne la Universitatea din York, a declarat că echipa de campanie a lui Donald Trump "știe că o astfel de fotografie este ofertantă".

"Ceea ce este frapant este cât de bine se potrivește cu marca lui Donald Trump. Chiar și cu o fotografie judiciară poți să îți crești capitalul politic și să îți animi susținătorii', a mai spus acesta.

Simpatizanții de dreapta l-au asociat pe Trump cu Mandela sau Martin Luther King Jr

Unii simpatizanți de dreapta au asociat imaginea lui Trump cu cea a lui Nelson Mandela sau a lui Martin Luther King Jr, cărora li s-au făcut fotografii de tip "mugshot".

"I-au făcut același lucru lui Martin Luther King Jr", a scris pe Twitter comediantul Terrence K Williams, susținător al lui Trump.

"Ei îi vânează pe băieții buni și mai ales pe aceia care luptă pentru libertate și denunță răutatea și corupția. Sunt de partea președintelui Trump și această fotografie mă face și mai mult să vreau să votez pentru el, a mai scris comediantul.

Potrivit profesorului Mair, susținătorii lui Trump vor încerca să evidențieze că fotografia din detenție este marca unui om antisistem, a unuia care "înoată împotriva curentului" și căruia până la urmă i se face dreptate. 

Însă stângiștii și centriștii percep imaginea cu totul diferit.

"Cu siguranță că va fi instrumentalizată în aceeași măsură în care a fost portretizat Richard Nixon cu scandalul Watergate, dar nici măcar Nixon nu a ajuns atât de departe. Cred că la stânga și la centru acest moment va rămâne unul josnic pentru președinția americană", a conchis Mair.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Controversatul republican Matt Gaetz se retrage de la nominalizarea pentru procuror general al SUA. Acuzațiile împotriva sa

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Ucraina scapă de o datorie de 4,7 miliarde de dolari față de SUA. „Am făcut pasul stipulat în lege către anularea acelor împrumuturi"

Rusia amenință că noua bază americană din Polonia, similară scutului antirachetă de la Deveselu, duce la creșterea pericolului nuclear

Partenerii noștri