Live

Putin îi transmite lui Navalnîi că este „liber” să revină în Rusia

Data publicării:
Președintele rus Vladimir Putin la birou. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a transmis miercuri că Alexei Navalnîi, principalul opozant rus, ieşit din spital la Berlin după ce a supravieţuit unei presupuse otrăviri cu Noviciok, este „liber” să revină în Rusia dacă îşi doreşte, potrivit AFP, informează Agerpres.

„În ceea ce priveşte întoarcerea sa la Moscova, el este liber, ca orice cetăţean rus, să o facă în orice moment”, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă.

„În orice caz, este foarte bine că pacientul este pe cale de a se vindeca. Îi urăm o recuperare rapidă”, a adăugat Peskov, care nu pronunţă niciodată numele opozantului, la fel ca preşedintele Vladimir Putin.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai comentat şi un articol din cotidianul francez Le Monde care susţinea că Putin ar fi vorbit cu dispreţ despre opozant în timpul unei discuţii cu omologul său francez Emmanuel Macron şi ar fi afirmat că el a mai simulat diverse boli în trecut şi că a comis acte ilegale.

Citește și Apropiații lui Aleksei Navalnîi spun că au găsit Noviciok în sticlele cu apă din hotel

Potrivit lui Peskov, „ziarul nu putea să aibă informaţii fiabile” despre subiectul acestei conversaţii şi există „numeroase inexactităţi în formularea” afirmaţiilor lui Putin.

„Nu putem crede că Palatul Elysee a divulgat deliberat presei înregistrarea conversaţiei dintre cei doi preşedinţi. Franţa nu poate face asta, nici măcar nu vrem să credem”, a adăugat el.

La 32 de zile de când a fost luat în îngrijire la Berlin în stare gravă în urma unei presupuse otrăviri cu Noviciok în Siberia, Alexei Navalnîi a primit permisiunea de a părăsi spitalul berlinez unde era tratat.

Potrivit aliaţilor săi, el intenţionează acum să revină în Rusia.

Moscova continuă la rândul său să pună la îndoială versiunea otrăvirii şi respinge orice responsabilitate.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Partenerii noștri