Live

Procedura de demitere a lui Emmanuel Macron, cerută de stânga radicală franceză, a fost respinsă în Parlament

Data publicării:
Emmanuel Macron. Foto: Profimedia

Comisia permanentă pentru legislaţie a Adunării Naţionale, camera inferioară a parlamentului Franţei, a respins miercuri cu 54 de voturi din 69 propunerea partidului radical de stânga Franţa Nesupusă (La France Insoumise, LFI) de destituire a preşedintelui Emmanuel Macron, pe motiv că acesta nu ar fi respectat rezultatul alegerilor parlamentare.

Doar LFI, comuniştii şi ecologiştii din comisie au susţinut iniţiativa, întrunind în favoarea acesteia 15 voturi, relatează AFP, citată de Agerpres.

Urmează ca plenul Adunării să dezbată textul în termen de 13 zile, data urmând să fie stabilită de conferinţa preşedinţilor forului legislativ.

LFI susţine că Macron trebuie să se prezinte în faţa camerelor reunite ale parlamentului şi să fie destituit pentru „neîndeplinirea îndatoririlor, evident incompatibilă cu exercitarea mandatului” prezidenţial.

În deschiderea dezbaterilor de miercuri, deputatul LFI Antoine Leaument le-a cerut colegilor săi să „impună respectarea vocii poporului”, „punând capăt înainte de termen autoritarismului preşedintelui” Macron.

„În democraţie, regulile nu se respectă doar când suntem mulţumiţi de rezultat. Se respectă, punct. Însă domnului Macron nu îi place democraţia”, a argumentat el.

Mai mulţi dintre vorbitorii care i-au urmat, din rândurile centriştilor, ale dreptei, ale partidului de extremă dreaptă Adunarea Naţională (Rassemblement National, NR) sau ale socialiştilor, au subliniat însă că propunerea are şanse mici de a fi adoptată, deoarece ar fi nevoie de două treimi din voturile tuturor parlamentarilor - deputaţi şi senatori.

Aurore Berge, ministru pentru egalitatea de gen în guvernul precedent susţinut de Macron, a criticat LFI pentru „farsă” şi „lovitură de comunicare”, iar Philippe Schreck, deputat RN, a afirmat că demersul radicalilor de stânga reprezintă „o postură, chiar o impostură”.

Socialistul Herve Saulinac a afirmat că Macron „a intimidat instituţiile”, dar acest lucru „nu constituie o nerespectare a îndatoririlor sale”, iar deputaţii nu trebuie „să reacţioneze la un abuz de putere printr-un alt abuz de putere”.

Alegerile anticipate convocate de Macron după înfrângerea usturătoare suferită de partidul său la scrutinul europarlamentar din iunie au produs o Adunare Naţională împărţită în trei blocuri ireconciliabile: stânga, clasată prima în preferinţele electoratului, însă neparticipantă la guvernare; centrul-dreapta prezidenţial; şi extrema dreaptă în frunte cu Marine Le Pen din RN, formaţiunea cu cei mai mulţi deputaţi, aflată în postura de arbitru.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„UE ar putea muri”. Avertismentul dur al președintelui francez Emmanuel Macron. Pe ce se contrazice cu cancelarul Olaf Scholz

Macron spune că țara sa și-a mobilizat forțele din Orientul Mijlociu pentru a contracara atacul lansat de Iran

IDF: Hezbollah pregătea „propriul 7 octombrie”, cu 3.000 de teroriști. Israelul a lansat o invazie „limitată” în sudul Libanului

Noul ministrul de interne din Franța vrea un referendum pe tema imigraţiei. „Fenomenul a bulversat cel mai mult societatea franceză”

Partenerii noștri