Live

Prima femeie director din NASA a refuzat să jure cu mâna pe Biblie și a ales o carte a savantului Carl Sagan

Data actualizării: Data publicării:
Directoarea NASA a depus jurâmântul cu mâna pe o carte de Carl Sagan. Foto: Twitter/Jessie Christiansen

Makenzie Lystrup, care a devenit prima femeie din istoria NASA care a obținut funcția de director al Centrului de Zboruri Spațiale Goddard din cadrul NASA, a depus jurământul de investitură ținând mâna pe un volum al cărții "Un palid punct albastru" scrisă de reputatul om de știință Carl Sagan în loc să urmeze convenționala practică de a ține mâna pe Biblie, Coran sau constituția Statelor Unite, scrie The Independent.

"Un palid punct albastru: Viziune asupra viitorului omenirii în spatiu" a fost scrisă de astronomul Carl Sagan în 1994, cu puțin timp înainte de moartea acestuia în 1996. Titlul este inspirat de o fotografie emblematică realizată de sonda Voyager 1, în 1990.

La insistențele lui Sagan, sonda, care își îndeplinise misiunea principală de a studia planetele Jupier și Saturn, a fost reorientată pentru a face o fotografie cu Pământul de la 6 miliarde de kilometri distanță.

Pământul, văzut de la acea distanță pare "un palid punct albastru", expresie care a devenit denumirea cunoscută a fotografiei și mai apoi titlul cărții lui Sagan.

Pământul pare un mic punct albastru în fotografia realizată de la 6 miliarde de kilometri distanță. Foto: Profimedia Images

Funcționarii publici americani obișnuiesc să depună jurământul ținând mâna fie pe texte considerate sacre (Biblia, Coranul), fie pe constituția țării în ceremoniile de preluare a mandatului.

Însă acest lucru nu este obligatoriu, așa că unii funcționari au ales, de-a lungul timpului, alte cărți. În 2019, de exemplu, o consilieră din statul american Missouri a ales să țină mâna pe o carte de povești scrisă de Theodor Seuss (Dr. Seuss) în timpul ceremoniei.

"Sunt onorată să conduc o echipă atât de uimitoare, diversă și renumită", a declarat Makenzie Lystrup după ceremonie.

"Principala mea preocupare va fi să cresc viitoarea generație de inovatori și să asigur pentru echipa noastră resursele și instrumentele necesare pentru a avansa tehnologic și a face noi descoperiri care să îmbunătățească economia spațială și să ne folosească tuturor", a adăugat ea.

Centrul de Zboruri Spațiale Goddard este unul dintre cele mai mari departamente ale NASA. Acesta are peste 10.000 de angajați, printre care unii dintre cei mai de seamă oameni de știință, ingineri și specialiști în domeniul zborurilor spațiale.

"Makenzie este un lider înnăscut și va aduce la Goddard ambiția unui om de știință pentru descoperiri și experiența unui om care are cunoștințe și industrie", a declarat șeful NASA, Bill Nelson.

"Sub conducerea ei, angajații de la Goddard vor continua să inspire, să inoveze și să exploreze necunoscutul pentru beneficiul nostru, al tuturor", a adăugat acesta.

Înainte de a se angaja la NASA, Makenzie Lystrup a fost vicepreședinte și manager general la compania Ball Aerospace, care a contribuit la mai multe misiuni ale agenției spațiale, printre care și lansarea telescopului spațial James Webb.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

NASA amână din nou întoarcerea pe Pământ a celor doi astronauți blocați în spațiu. De ce misiunea de o săptămână ajunge la nouă luni

Pe cine a ales Donald Trump la conducerea NASA: „În mod inevitabil, va exista o economie spaţială înfloritoare”

„Orașul de sub gheață”: O misiune NASA a dezvăluit o bază militară secretă ascunsă în calota glaciară din Groenlanda

Cele mai detaliate imagini ale suprafeței Soarelui au fost realizate de misiunea spațială Solar Orbiter. La ce ajută informațiile

Partenerii noștri