Live

Președintele Jair Bolsonaro va fi anchetat de Senatul brazilian pentru gestionarea pandemiei de Covid-19

Data actualizării: Data publicării:
Jair Bolsonaro, președintele Braziliei. Foto: Getty Images

Senatul brazilian urmează să deschidă o anchetă pentru a evalua „eventualele omisiuni” din partea guvernului președintelui Jair Bolsonaro în ceea ce privește controversata gestionare a pandemiei de Covid-19, care a produs joi un nou număr record de decese, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Un judecător al Curţii Supreme din Brazilia a dispus joi ca Senatul să creeze o comisie de anchetă în acest sens, în urma unei cereri formulate de 32 din 81 de senatori brazilieni. Preşedintele Senatului, Rodrigo Pachco, care s-a opus până acum, a acceptat în cele din urmă această solicitare.

Potrivit magasitratului Luis Roberto Barroso, ancheta ar urma să vizeze în special „acţiunile şi omisiunile guvernului federal, mai ales în faţa agravării crizei sanitare în statul Amazonas, după lipsa de oxigen pentru pacienţii spitalizaţi”.

Președintele Jair Bolosonaro este aspru criticat pentru felul în care gestionează criza și s-a confruntat cu câteva demisii la nivel înalt.

Cu toate acestea, el continuă să se opună public oricărei forme de carantină. Liderul brazilian spune că daunele provocate economiei ar fi mult mai grave decât efectele virusului și chiar a încercat să anuleze în instanță anumite restricții impuse de autoritățile locale.

Într-un discurs susținut marți în fața reședinței sale, Bolsonaro a criticat măsurile de carantină și a sugerat, fără să ofere dovezi, că acestea ar fi legate de obezitate sau depresie. 

În ianuarie, zeci de persoane au murit la Manaus, capitala statului Amazonas, din cauza lipsei de oxigen în spitale.

Brazilia a înregistrat joi 4.249 de noi decese cauzate de COVID-19 în cursul ultimelor 24 de ore şi a ajuns la un total de 345.025 de morţi, al doilea cel mai ridicat bilanţ din lume, după SUA. A fost a doua zi consecutiv când bilanţul pentru 24 de ore a depăşit 4.000 de morţi, conform statisticilor Ministerului Sănătăţii.

Numărul cazurilor de contaminare a ajuns la 13,2 milioane de la începutul pandemiei în februarie 2020.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai grav accident din Brazilia din ultimii 17 ani: zeci de oameni au murit, după ce un autocar a fost lovit de un camion

Fostul ministru al apărării din Brazilia a fost arestat. Walter Braga Netto e acuzat de plănuirea unei lovituri de stat

Atacați de pantere și loviți de inundații: Blestemul unui smarald uriaș de 1 miliard de dolari care a provocat un scandal internațional

Cum se simte președintele brazilian Lula da Silva după ce a fost operat de urgență pe creier

Partenerii noștri