Live

Președintele Germaniei: M-am înșelat în privința lui Putin, sprijinul meu pentru Nord Stream 2 a fost o greșeală clară

Data actualizării: Data publicării:
Imagine din 2016 cu Frank Walter Steinmeier și Serghei Lavrov, în timpul unei întâlniri la New York, la misiunea rusă de la ONU Foto: Profimedia Images

Președintele german Frank-Walter Steinmeier, mult timp un susținător al apropierii Occidentului de Rusia, își regretă acum poziția, în special susținerea pentru gazoductul Nord Stream 2, despre care spune că a fost „o greșeală clară”. El recunoaște totodată că s-a înșelat „ca mulți alții” în privința lui Vladimir Putin, relatează Reuters.

Frank-Walter Steinmeier, un social-democrat care a fost ministru de externe în timpul cancelarului Angela Merkel, a spus că invazia Rusiei în Ucraina arată că el, ca  și alții, trebuie să recunoască în mod onest ce a greșit.

„Nu am reușit să construim o casă europeană comună”, a declarat Steinmeier. „Nu am crezut că Vladimir Putin își va duce țara către ruină completă, economică, politică și morală, doar de dragul nebuniei sale imperiale”, a adăugat el. „În acest sens, eu, ca și alții, m-am înșelat”, a afirmat președintele german.

„Susținerea mea pentru Nord Stream 2 a fost în mod clar o greșeală”, a mai spus el. „Ne-am legat de o punte în care nici Rusia nu mai credea și în privința cărei alți parteneri ne-au avertizat”, a recunoscut președintele german.

Steinmeier a făcut parte din acea aripă a SPD, aflată sub influența fostului cancelar german Gerhard Schroeder, care considera că legăturile economice strânse cu Rusia sunt o modalitate de a o ancora într-un sistem global orientat spre Occident.

Gazoductul Nord Stream 2, proiect în prezent anulat, a fost o piesă centrală a acestei strategii, deși criticii săi au avertizat că ar duce la slăbirea economică a Ucrainei prin eliminarea acestei țări din tranzitul energiei ruse către Europa.

Adversarii lui Steinmeier au pus insistent pe Twitter imagini mai vechi cu el îmbrățișându-l afectuos pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov, iar  ambasadorul Ucrainei, Andrii Melnik, l-a criticat în mod deschis. Atunci când Steinmeier a organizat un concert de solidaritate pentru Ucraina, Melnik a scris pe Twitter cu sarcasm că singurii soliști păreau a fi ruși. „Un afront. Îmi pare rău, nu vin”, a anunțat ambasadorul.

Cu rol mai mult de reprezentare, cel care ocupă funcția de președinte al Germaniei are un rol de liant al societății și trebuie să se bucure de autoritate morală, notează Reuters.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Angajații Volkswagen se oferă să accepte reducerea salariilor, cu condiția să nu fie închise fabricile din Germania

Evreii și homosexualii ar trebui să-și ascundă identitatea în „cartierele arabe” din Berlin, spune șefa poliției din Capitala germană

Frankfurter Allgemeine Zeitung: Plan de pregătire a Germaniei în cazul unui război cu impact mai direct decât invazia din Ucraina

Cancelarul Olaf Scholz este presat să trimită rachetele Taurus în Ucraina. Cine ar trebui să ia, de fapt, această decizie

Partenerii noștri