Premierul Ucrainei, despre contraofensivă: Suntem obosiți, dar nu suntem deloc epuizați. Avem nevoie de mai multă muniție
Premierul Ucrainei, Denis Șmîhal, face un nou apel la partenerii occidentali să trimită țării mai multă muniție, necesară pentru contraofensivă. Într-un interviu exclusiv pentru Digi24, Șmîhal a spus că ucrainenii sunt obosiți, dar nu epuizați, și vor lupta în continuare pentru a recuceri pământul ocupat ilegal de forțele ruse.
Bolojan, despre fricile privind agenda de tip LGBT: Nu e a țării noastre. Ce spune liderul PNL despre stagiul militar obligatoriu
Kievul vrea să recruteze încă 160.000 de soldaţi
Cea mai modernă dronă a Moscovei a fost doborâtă
Ucraina dezvăluie detalii despre noua „rachetă-dronă”
Cei trei factori de care depinde soarta războiului din Ucraina
Soldații ruși s-au omorât între ei, după o noapte de beție
Rușii au bombardat un centru comercial din Ucraina
Zelenski, după atacul Rusiei asupra spitalului de copii din Kiev: Îmi vine să-l omor pe Putin
O femeie scapă ca prin minune după ce o rachetă trasă de ruși lovește lângă ea
„Ne mișcăm conform planului în contraofensivă, termenii nu sunt atât de scurți așa cum ne dorim noi şi partenerii. Dar, repet, salvăm fiecare viață. Pentru noi contează fiecare viață şi din cauza asta suntem foarte atenți și este nevoie de mai mult timp decât credeam noi și partenerii. Avem nevoie de mai multă muniție. Cerem tuturor partenerilor să ne trimită mai multă muniţie de artilerie, mai multe rachete cu rază lungă, echipamente și rachete”, a explicat el.
„Este important să distrugem infrastructura și logistica, ca să avem condiții mai bune pentru contraofensivă. Dar, deocamdată, armata ucraineană a eliberat, de la începutul agresiunii pe scară largă, am eliberat mai mult de 50% din teritoriile noastre ocupate. Continuăm.
În ultimele două luni, am eliberat mai mult de 230 de kilometri pătrați. Acesta este un teritoriu imens și ne continuăm contraofensiva, în fiecare zi avem succese, în fiecare zi. Sunt mici, dar în fiecare zi câțiva kilometri pătrați sunt eliberați de armata ucraineană în sud. Continuăm preluarea Bahmutului şi acesta este scopul nostru, să eliberăm sudul și să distrugem aceste trei linii de protecție și fortificație pe care armata rusă le-a creat în sudul Ucrainei. Toate obiectivele noastre sunt aceleași și știm că vom atinge aceste obiective în timpul acestei contraofensive, în cel mai scurt timp”, a explicat el.
„Suntem obosiți, dar nu suntem deloc epuizați. Avem destule. Suntem o țară mare. Avem armată suficientă ca să ne protejeze, avem un sprijin crucial din partea partenerilor noștri, în special din România, așadar, permiteți-mi să mulțumesc președintelui, guvernului, poporului român pentru acest sprijin neclintit al suveranității și integrității noastre teritoriale, și al luptei noastre pentru libertate și valorile europene”, a explicat premierul ucrainean.
„Nu sunt probleme cu protecția. Avem suficiente resurse umane. Suntem absolut motivați. Voi repeta, ne protejăm pământul, familiile, viețile noastre. Forțele ruse sunt demotivate acum. De ce? Pentru că noi suntem în contraofensivă. Nu este atât de rapidă, pentru că protejăm fiecare viață. Fiecare viață a ucrainenilor este importantă pentru noi. Din această cauză suntem foarte atenți în contraofensivă, pentru a salva cât mai multe vieți. Avem sprijin din partea partenerilor, muniție, armament, şi asta ne face să sperăm și să credem că vom câștiga acest război. Sperăm cât mai curând, dar vom lupta atât timp cât va fi nevoie pentru a ne proteja și pentru a ne elibera tot teritoriul”, a conchis el.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News