Live

Posibilă luare de ostatici în orașul german Karlsruhe. Poliția a delimitat zona

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Poliția germană a transmis vineri că s-a mobilizat pentru o situație suspectată a fi o luare de ostatici în orașul Karlsruhe din vestul Germaniei, potrivit Reuters.

Incidentul vine după atacul sângeros de joi care a avut loc la un centru religios al Martorilor lui Iehova din Hamburg.

Poliția din Karlsruhe a delimitat zona din centrul orașului pentru că nivelul pericolului era neclar, a scris poliția pe Twitter.

Contactat prin telefon de Reuters, un putător de cuvânt nu a spus câți ostatici sunt sau de cât timp are loc operațiunea.

Ziarul german Bild a relatat că situația a început în jurul orei locale 16:30 și că poliția menținea un contact cu persoana care ar fi luat ostatici.

Karlsruhe, aflat în apropierea graniței cu Franța, este un oraș cu aproximativ 300.000 de locuitori și găzduiește Curtea Federală de Justiție, cea mai înaltă instanță a Germaniei.

Poliția a îndemnat locuitorii să evite zona și a spus că cei care nu pot ajunge acasă pot căuta refugiu într-o școală din apropiere.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Indubitabil! Cum a fost numit Lucescu în Kosovo, după ce i-a făcut mincinoși și lipsiți de fair-play! Doar DOUĂ cuvinte folosite

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bosch anunță concedieri masive. Sunt așteptate mișcări sindicale puternice

Angajații Volkswagen se oferă să accepte reducerea salariilor, cu condiția să nu fie închise fabricile din Germania

Evreii și homosexualii ar trebui să-și ascundă identitatea în „cartierele arabe” din Berlin, spune șefa poliției din Capitala germană

Frankfurter Allgemeine Zeitung: Plan de pregătire a Germaniei în cazul unui război cu impact mai direct decât invazia din Ucraina

Partenerii noștri