Live

Planurile Rusiei în războiul din Ucraina. Peskov: Vrem să controlăm toate teritoriile din Constituție

Data publicării:
Rusia doreşte să controleze toate teritoriile a căror apartenenţă este stabilită în Constituţia Federaţiei Ruse ca aparţinând ei, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Rusia doreşte să controleze toate teritoriile a căror apartenenţă este stabilită în Constituţia Federaţiei Ruse ca aparţinând ei, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu pentru publicaţia americană The New York Times, potrivit agenţiei oficiale de presă TASS, citată de Agerpres.

Întrebat de jurnalistul ziarului american dacă Rusia intenţionează să ocupe şi alte teritorii din Ucraina, Peskov a răspuns: „Nu”.

„Vrem doar să controlăm toate acele teritorii care în prezent sunt înscrise în Constituţia ţării noastre ca fiind ale noastre” a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus.

Rusia a anexat la 1 septembrie anul trecut patru regiuni ale Ucrainei după un simulacru de referendumuri desfăşurate cu arma la tâmplă în adevăratul sens al cuvântului, aminteşte Unian. Este vorba de regiunile Lugansk şi Doneţk, din estul Ucrainei şi de Herson şi Zaporojie, din sudul ţării. Moscova a anexat aceste regiuni, deşi nu le controlează în totalitate, iar de atunci a pierdut controlul asupra unor suprafeţe anexate. La acestea se adaugă şi Pensula Crimeea, anexată în 2014.

Kremlinul nu vede niciun motiv deocamdată pentru un acord de pace cu Ucraina

De asemenea, Kremlinul nu vede niciun motiv deocamdată pentru un acord de pace cu Ucraina şi afirmă că „operaţiune militară specială va continua”.

„Acum nu există temeiuri pentru un acord de pace cu Kievul, operaţiunea din Ucraina va continua în viitorul previzibil”, a spus el.

De aceea nu este de mirare că discuţiile de la Jeddah din acest weekend au fost considerate productive de către Kiev, în timp ce Moscova le-a catalogat drept inutile, potrivit Reuters.

Discuţiile care au avut loc în Arabia Saudită pentru a avansa spre o rezolvare paşnică a războiului dus de Rusia în Ucraina au fost productive, a declarat duminică un oficial ucrainean de rang înalt, în timp ce Rusia a calificat drept sortită eşecului tentativa de a ralia ţările Sudului Global la formula de pace a Kievului.

Peskov s-a declarat convins că Vladimir Putin va fi reales în alegerile prezidenţiale de anul viitor cu peste 90% din voturi

În interviul pentru New York Times, Peskov s-a declarat convins că Vladimir Putin va fi reales în alegerile prezidenţiale de anul viitor cu peste 90% din voturi.

„Alegerile noastre prezidenţiale nu sunt cu adevărat o democraţie, ci o birocraţie costisitoare. Vladimir Putin va fi reales anul viitor cu peste 90% din voturi”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de Ukrainska Pravda.

Referindu-se la rezultatele sondajului Centrului Levada, New York Times notează că popularitatea lui Putin a scăzut o singură dată, în septembrie anul trecut, când a fost anunţată o mobilizare parţială în Federaţia Rusă.

Denis Volkov, director al Centrului Levada, spune că scăderea sprijinului pentru Putin în 2022 a fost cea mai mare din sondajele din ultimele decenii - de la aproximativ 80% la 50%.

De atunci, nivelul de susţinere pentru Putin a revenit din nou la aproximativ 80%, cu condiţia ca sondajele să fie fiabile în condiţiile actuale, scrie ziarul.

După cum a scris publicaţia independentă rusă Meduza în iulie, Kremlinul este decis ca, la alegerile din 2024, preşedintele rus Vladimir Putin să obţină sprijinul a peste 80% din alegători.

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Înaintea marelui meci, Mike Tyson le-a arătat tuturor în ce formă fizică e, la 58 de ani! ”Ce-o fi fost în capul meu?”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Joe Biden i-a cerut lui Trump să continue sprijinul militar pentru Ucraina. Răspunsul dat de președintele ales al SUA

Ciolacu îi răspunde lui Ciucă: Nu am primit informații că Simion ar fi spion rus sau s-ar fi întâlnit cu spioni

General ucrainean, interviu pentru Digi24: „Ne e ușor să construim o armă nucleară”

„O zi în care ne-am apărat eficient”. Cum a distrus un singur tanc Leopard o întreagă coloană de blindate ruse

Partenerii noștri