Pescarii francezi amenință cu măsuri fără precedent împotriva UK în scandalul Brexit: „Să ne dea licențele, altfel le tăiem accesul”
Pescarii francezi intenționează să acționeze unilateral împotriva Marii Britanii prin blocarea accesului vaselor britanice în porturile franceze, ca protest împotriva refuzului țării de a acorda licențe de pescuit în apele teritoriale ale Regatului, relatează Reuters.
Scandalul dintre Franța și Regat, generat de Brexit, durează deja de luni de zile – francezii îi acuză pe britanici că dau prea puține permise de pescuit și că încalcă astfel, acord Brexit.
După ce discuțiile la nivel de state au început să treneze, însă, pescarii francezi au anunțat că vor acționa direct. Olivier Lepretre, șeful organizației care reprezintă interesele pescarilor în nordul Franței a anunțat că acțiuni împotriva britanicilor sunt „iminente”, însă nu a oferit detalii.
Stephane Fournier, unul dintre zecile de pescari care așteaptă să primească o licență, a declarat pentru Reuters că pescarii au fost deja informați că acțiunea împotriva UK va fi demarată de vineri.
„Tot traficul din Canalul Mânecii și toate transporturile britanice spre porturile franceze vor fi blocate. Britanicii vor acces la piața europeană? Ar trebui să ne dea licențele, atunci. Altfel le tăiem accesul”, a spus Fournier care a precizat că măsura nu este menită să-i afecteze pe pescarii britanicii.
Pescarii francezi au mai acționat unilateral, anterior, în aprilie, când au blocat accesul camioanelor cu pește din apele britanice spre centrele de procesare.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News