Live

Orban s-a răzgândit după ce a fost sunat de Zelenski: Ungaria susține candidatura Ucrainei la UE

Data actualizării: Data publicării:
Premierul maghiar Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Premierul maghiar Viktor Orban i-a transmis președintelui ucrainean Volodimir Zelenski că Ungaria susţine cererea Ucrainei de a obţine statutul de candidat la UE şi că ar trebui eliminate cât mai curând posibil obstacolele birocratice din calea aderării efective a Ucrainei la UE. Cu o zi înainte, purtătorul de cuvânt al lui Orban anunțase că Ungaria susține Ucraina doar alături de Bosnia și Georgia. Cei doi oficiali au purtat marți o discuție telefonică, ocazie cu care Zelenski l-a invitat la Kiev pe Orban.

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, l-a sunat marţi pe Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei, pentru a discuta despre integrarea europeană a Ucrainei, despre primirea refugiaţilor de război, precum şi despre alte domenii de cooperare ungaro-ucrainene, transmite agenția publică maghiară MTI, care îl citează pe Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului ungar.

În timpul convorbirii, Viktor Orbán a subliniat că Ungaria susţine cererea Ucrainei de a obţine statutul de candidat la UE şi că ar trebui eliminate cât mai curând posibil obstacolele birocratice din calea aderării efective a Ucrainei la UE.

Premierul ungar l-a informat pe şeful statului ucrainean că aceasta va fi poziţia sa la summitul UE din această săptămână, de la Bruxelles.

Viktor Orbán a mai precizat că Ungaria a acceptat deja aproximativ 800 000 de refugiaţi ucraineni şi că este pregătită să coopereze în continuare în domeniul energiei, să transporte pe calea ferată cereale din Ucraina şi să primească şi mai mulţi studenţi ucraineni.

La rândul său, Zelenski a anunțat pe Twitter că a avut o discuție „fructoasă” cu Viktor Orban, căruia i-a mulțumit pentru sprijinul acordat Ucrainei în privința crizei refugiaților.

Totodată, președintele ucrinean a anunțat că l-a invitat personal pe Orban la Keiv.

Declarația oficialului maghiar vine după ce, cu o zi înainte, tot Bertalan Havasi anunțase că Viktor Orban a cerut luni ca Ucraina și Republica Moldova să primească statutul de țări candidate concomitent cu Bosnia și Georgia. Condiția pusă luni de Viktor Orban este imposibil de îndeplinit însă, dat fiind că Georgia este considerată extrem de îndepărtată de perspectiva europeană, iar Bosnia este măcinată de tensiuni interetnice alimentate de Serbia și Rusia.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atac rusesc cu drone asupra oraşului Sumî: cel puțin doi morți, mai mulți răniți și clădiri avariate

Viktor Orban anunță că-l invită pe Benjamin Netanyahu în Ungaria, chiar dacă pe numele acestuia CPI a emis mandat de arestare

Deputații ruși au aprobat o creștere impresionantă a cheltuielilor militare anul viitor. Care este procentul alocării

„Putin folosește Ucraina ca teren de antrenament”. Ce spune Zelenski despre atacul rusesc cu rachete asupra orașului Dnipro

Partenerii noștri