Live

ONU și Phenian au început discuțiile despre Travis King, militarul american fugit în Coreea de Nord

Data actualizării: Data publicării:
Dialogul se desfășoară prin intermediul unui mecanism stabilit în cadrul armistițiului războiului din Coreea. FOTO: Getty Images

Comandamentul ONU care supraveghează zona dintre cele două Corei a inițiat discuții cu oficialii din Coreea de Nord pe marginea situației soldatului american Travis King, un tânăr de 23 de ani, care a fugit săptămâna trecută de pe aeroportul din Coreea de Sud și a intrat în statul vecin, trecând linia de demarcație militară, informează Reuters.

Travis King, un soldat de clasa a doua angajat din 2021, care era escortat înapoi în Statele Unite din rațiuni disciplinare, a fugit de pe aeroportul din Coreea de Sud, a intrat într-un grup care vizita Zona Demilitarizată (DMZ) dintre Seul şi Coreea de Nord şi a traversat, apoi, frontiera.

Structura ONU a anunțat că a început discuțiile cu oficialii nord-coreeni despre situația militarului american. Dialogul se desfășoară prin intermediul unui mecanism stabilit în cadrul armistițiului războiului din Coreea, potrivit informațiilor furnizate de generalul Andrew Harrison, oficial al Comandamentului ONU.

"Preocuparea principală pentru noi este bunăstarea soldatului King", a spus acesta.

Comandamentul ONU şi ministrul american al Apărării Lloyd Austin au explicat că soldatul american a trecut benevol granița.

Situația este cu atât mai problematică cu cât este cunoscut că regimul de la Phenian este unul extrem de imprevizibil și acționează brutal atunci când consideră că este pus în pericol. Există, de asemenea, temerea că regimul Kim ar putea să folosească prezența lui Travis King pe teritoriul țării în scopuri de propagandă sau pentru a obține concesii din partea americanilor.

Experții arată că prezența lui Travis King pe teritoriul nord-coreean va oferi regimului de la Phenian o «monedă de schimb» în discuțiile ulterioare cu guvernul Statelor Unite, mai ales în condițiile în care ne aflăm într-o perioadă relativ tensionată în Asia.

"Phenianul ar putea să-l folosească drept instrument de propagandă pentru a critica armata americană, iar King ar putea să apară în viitor în presa de stat", este de părere James Fretwell, analist la un site de știri specializat din Seul.

"Situația depinde foarte mult de ce se întâmplă după interogarea lui. Contează și cât de mult durează carantina Covid. Nord-coreenii sunt, probabil, și ei surprinși și nu știu cum să reacționeze la această situație. Sunt la fel de surprinși ca toată lumea să vadă un american care trece granița", a conchis acesta.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Păstrează două gloanţe: unul pentru inamic şi unul pentru a te împuşca”. Cum sunt spălați pe creier militarii nord-coreeni din Kursk

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

La ce valoare se ridică furturile de criptomonede comise de hackerii nord-coreeni. Anul 2024 a înregistrat o creștere de 21%

Momentul în care Forțele speciale ucrainene resping un atac nord-coreean în regiunea Kursk. Mai mulți morți și răniți

Partenerii noștri