OMS: „Cu siguranță” va exista o creștere a cazurilor de Covid-19 legate de invazia Rusiei în Ucraina
În timp ce Rusia continuă atacurile în Ucraina, iar numărul refugiaților crește, oficialii din domeniul sănătății avertizează că va exista „cu siguranță” o creștere a cazurilor de Covid-19 în regiune.
Unii activiști umanitari au putut constata deja răspândirea bolii. „Unii dintre voluntarii noștri s-au îmbolnăvit de Covid în timp ce ajutau la gestionarea refugiaților la graniță sau în centrele de refugiați. Și pentru că atât în Moldova, cât și în Ucraina, rata de vaccinare este foarte scăzută, pandemia este în plină desfășurare”, a declarat pentru CNN Constanța Dohotaru, o activistă implicată în criza refugiaților din Moldova, care lucrează îndeaproape cu guvernul de la Chișinău.
Rata de vaccinare în Republica Moldova este de circa 29 la sută, iar în Ucraina este de circa 34 la sută, potrivit site-ului de monitorizare Our World In Data.
Oficialii Organizației Mondiale a Sănătății au spus, într-un briefing de presă, că în condițiile în care pandemia nu s-a încheiat, invazia Rusiei în Ucraina va avea un impact asupra răspândirii coronavirusului care provoacă Covid-19.
OMS: Virusul va profita de situație pentru a se răspândi
„Din păcate, acest virus va profita de ocazie pentru a continua să se răspândească. Noi, ca organizație, recunoaștem că țările sunt în situații foarte diferite și se confruntă cu provocări diferite. Există deplasări de populație și valuri de refugiați asociate cu această criză” din Ucraina, a declarat miercuri Maria Van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru Covid-19.
Van Kerkhove a adăugat că OMS va colabora cu țările care primesc refugiați pentru a se asigura că testele Covid-19 și vaccinările continuă.
Se estimează că peste 2 milioane de persoane au fugit din Ucraina devastată de război, majoritatea îndreptându-se către Polonia.
Joi, într-o postare pe Twitter, OMS a spus că este vorba despre cea mai rapidă creștere a unui val de refugiați în Europa în ultimii 75 de ani și a precizat că lucrează îndeaproape cu autoritățile sanitare pentru a răspunde nevoilor refugiaților și pentru a veni în sprijinul sistemului de sănătate din Ucraina.
OMS: Pandemia nu s-a încheiat în Europa, dar asta nu din cauza refugiaților!
„Cu siguranță va exista o creștere a cazurilor de Covid-19 în cadrul populației din Ucraina. Nu mă îndoiesc că fără testare, fără acces la tratament, cu vaccinarea oprită, în condițiile în care rata de vaccinare era oricum scăzută și înainte de conflict, se va întâmpla aceasta” a declarat Mike Ryan, director executiv al programului pentru urgențe sanitare al OMS.
„Există multe persoane care rămân în continuare vulnerabile la infecție”, a spus Ryan, avertizând în același timp că lumea ar trebui să fie atentă și să nu perpetueze prejudecățile și stereotipurile care se creează în jurul refugiaților și Covid-19.
„Să fim foarte atenți cu retorica noastră, pentru că întotdeauna apare această idee: că, într-un fel, oamenii care fug de ororile războiului vor aduce cu ei anumite lucruri”, a spus Ryan. „Europa are destul Covid, așa cum este ea, și trebuie să se ocupe de asta, iar refugiații ucraineni nu vor schimba în niciun caz această stare de fapt”, a punctat oficialul OMS.
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News