Live

O sportivă celebră din China acuză un fost vicepremier de abuz sexual. Cenzura s-a grăbit să șteargă totul de pe internet

Data actualizării: Data publicării:
Peng Shuai fostă campioană la dublu la Wimbledon și la Roland Garros, l-a acuzat pe fostul vicepremier Zhang Gaoli că a făcut presiuni asupra ei să facă sex,. Foto: Profimedia

Acuzația explozivă a unei vedete chineze a tenisului împotriva unui fost lider al țării a fost înăbușită de o cenzură generalizată. Autoritățile se străduiesc să șteargă orice mențiune despre acest scandal care s-a răspândit pe internet, relatează CNN.

Peng Shuai, în vârstă de 35 de ani, fostă campioană la dublu la Wimbledon și la Roland Garros, l-a acuzat marți pe fostul vicepremier Zhang Gaoli că a făcut presiuni asupra ei să facă sex, potrivit capturilor de ecran ale unei postări, ștearsă între timp, de pe contul verificat al lui Peng de pe Weibo, rețeaua socială a Chinei.

CNN nu a putut verifica în mod independent autenticitatea postării de peste 1.600 de cuvinte și a contactat-o pe Peng pentru comentarii, precum și Biroul de Informații al Consiliului de Stat al Chinei. La Zhang este aproape imposibil de ajuns.

În postarea concepută ca o scrisoare deschisă către Zhang, Peng susține că au avut o relație intermitentă care a durat cel puțin 10 ani. Peng spune că și-a deschis inima în fața lui Zhang, care acum are 75 de ani.

De ce a trebuit să te întorci la mine, să duci la tine acasă și să mă forțezi să fac sex cu tine? Da, nu aveam nicio dovadă și pur și simplu era imposibil să adun dovezi", a scris ea.

Nu am cuvinte să spun cât de dezgustată am fost și de câte ori m-am întrebat dacă mai sunt om. Mă simt ca un cadavru care merge”, a continuat Peng.

În China, mișcarea #MeToo a vizat până acum cadre universitare, membri ai unor din ONG-uri și celebrități -- cu rezultate diferite. Dar aceasta este prima dată când acuzațiile ajung la eșaloanele superioare ale Partidului Comunist.

„Trebuie să realizăm cât de remarcabil este că Peng Shuai a ales să vorbească public. Puțini oameni ar avea curajul să facă asta, pentru că ar putea fi în detrimentul siguranței lor și familiei lor”, a spus Lv Pin, o reprezentantă proeminentă a mișcării feministe chineze, stabilită acum la New York.

Scandalul este cu atât mai sensibil din punct de vedere politic cu cât are loc cu câteva zile înainte de o întâlnire crucială a elitelor de partid la Beijing, care ar urma să-i deschidă calea lui Xi Jinping pentru un al treilea mandat de președinte.

În timp ce acuzațiile lui Peng făceau furori în mediul online, cenzura s-a pus la treabă cu o viteză și cu o ferocitate nemaivăzute în niciunul dintre cazurile anterioare #MeToo.

Postarea sportivei a fost ștearsă în mai puțin de 30 de minute. Capturile de ecran au circulat inițial pe scară largă pe rețelele sociale și în grupurile de chat private, dar în curând au fost cenzurate și ele, împreună cu alte postări care discutau cazul.

Contul verificat al lui Peng, care are peste jumătate de milion de fani, a rămas activ pe Weibo, dar a fost blocat de la căutări. Toate secțiunile de comentarii de sub postările ei anterioare au fost și ele blocate.

Ca semn al nivelului fără precedent de cenzură, chiar și o pagină de discuții despre tenis de pe a fost blocată pentru comentarii. Chiar și referințele ascunse la scandal au fost eliminate.

Pe Douban, un site de recenzii de film asemănător IMDB, pagina serialului coreean „Prime Minister and I” a fost cenzurată, după ce utilizatorii au discutat cazul lui Peng în secțiunea de comentarii.

Cenzura rapidă și minuțioasă contrastează puternic cu răspunsul la alte cazuri recente, cum ar fi acuzațiile de viol împotriva starului pop canadian-chinez Kris Wu.

Acel scandal a căpătat o mare amploare pe rețelele sociale, dominând discuțiile de pe Weibo zile întregi, în timp ce presa de stat a amplificat acuzația, cenzurându-l pe Wu pentru decadența sa morală. Ulterior, Wu a fost arestat sub suspiciunea de viol. El a negat însăăă acuzațiile.

Curând după aceea, guvernul a declanșat o represiune drastică împotriva industriei divertismentului, interzicând o serie de „celebrități care se comportă nepotrivit”.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

China va construi cea mai mare hidrocentrală din lume. Câte persoane va afecta megastructura ordonată de Beijing

„Asia va fi stabilă dacă legăturile dintre China şi Japonia sunt şi ele stabile”, spune ministrul chinez de externe

Ascensiunea lui Maye Musk: povestea de dragoste a Chinei cu mama celui mai bogat om din lume

Cum se adaptează chinezii la era inundațiilor extreme: „Trebuie să fiu pregătit pentru orice. Dacă îmi place locul, voi rămâne”

Partenerii noștri