Live

Video O clădire prăbușită este un loc „ostil, îngrozitor”. Un expert în căutări explică prin ce trec oamenii prinși între dărâmături

Data actualizării: Data publicării:
Operațiune de salvare a victimelor prinse între betoanele unei clădiri prăbușite după cutremur. Foto: Profimedia Images

Oamenii care sunt acum îngropați de vii sub dărâmături în Turcia și Siria se confruntă cu traume, foame, sete, temperaturi sub zero grade, praf care le îngreunează respirația. Există riscul izbucnirii unui incendiu din conductele de gaz deteriorate dar și să se înece din cauza apei care țâșnește din conductele sparte. Misiunea echipelor de căutare și salvare este să-i găsească și să-i scoată afară cât mai repede, a explicat pompierul Rob Davis pentru Sky News.

Rob Davis este un pompier britanic în vârstă de 52 de ani care, de-a lungul vieții a luat parte la multe acțiuni de salvare după producerea unor dezastre. A plecat în Turcia pentru a da o mână de ajutor împreună cu alți specialiști de la Search and Rescue Assistance in Disasters. Motto-ul lor: „Fie vom găsi o cale, fie vom face una”, scrie Sky News. Ei știu că oamenii care ajung captivi într-o clădire prăbușită trec prin momente cumplite.

Rob Davis spune că o clădire prăbușită este un loc ”ostil, îngrozitor”, este o capcană. Pentru oamenii care nu au asistat la aceste tipuri de dezastre naturale, amploarea este un șoc „îngrozitor”, a declarat Davis.

În 20 de ani de activitate, Rob Davis a văzut nenumărate dezastre: tsunami-ul din Sri Lanka din 2004, cutremurele din Haiti din 2010 și 2021, explozia de la Beirut din 2020, inundațiile din Mozambic din 2000 și cutremurul din Pakistan din 2005.

El a ajuns marți în Turcia împreună cu colegi de la Search and Rescue Assistance in Disasters.

Ce vor să știe salvatorii în primele secunde

Davis a explicat cum se desfășoară misiunile de căutare și salvare după un cutremur.

Coordonarea este partea cea mai importantă a muncii. SARAID va coordona alte echipe internaționale de căutare și salvare și va efectua evaluări ale clădirilor, este important să se știe imediat pentru ce era folosită clădirea la momentul cutremurului, câți oameni ar fi fost înăuntru, ce pagube au fost făcute și probabilitatea ca oamenii prinși sub dărâmături să fie în viață.

Echipele acordă prioritate clădirilor în care se aflau mulți oameni în momentul cutremurului, cum ar fi spitalele.

Începe căutarea

Echipele vor folosi câini de căutare, echipamente sensibile de localizare a sunetului, sisteme de camere care privesc în goluri, drone și radare de penetrare a solului, precum și propriile simțuri. Auzul trebuie să fie extrem de bun, la fel și ochii.

Davis mărturisește că nu o dată a avut un succes „surprinzător” „folosind doar propriile simțuri”.

„În Pakistan, am salvat un domn în vârstă doar strigând într-o tăcere totală și ascultând. L-am găsit pe acest domn, după ce l-am auzit bătând sub dărâmături.”

Salvatorii vor fora, apoi, o gaură pentru a localiza oamenii prinși și apoi vor folosi burghie, freze cu discuri și echipamente grele pentru a sparge betonul într-un mod controlat, a mai spus Davis. Odată ce au scos victima, este predată imediat echipei medicale pentru evaluare și tratament.

„Fereastra supraviețuirii”

Șansele de supraviețuire se reduc pe măsură ce trece timpul.

Este persoana rănită traumatic? Acest lucru va avea un impact asupra duratei de supraviețuire. Este golul în care se află stabil? Replica va provoca mai multe distrugeri și, implicit mai multe răni?

Condițiile meteo sunt aspre? Dacă este foarte frig, pentru unii dintre acești oameni se va instala hipotermia. Alți factori care, trecând timpul scad șansele de supraviețuire, lipsa apei, a hranei.

Bărbat prins între dărâmături după cutremurul din Turcia, așteptând echipele de salvare. Foto: Profimedia Images

„Este regula celor trei, nu-i așa? Trei [minute] pentru lipsă de oxigen, trei zile pentru lipsă de apă și 30 de zile pentru lipsă de hrană”, spune Davis.

„Fereastra de supraviețuire” este în mod normal de cinci până la 10 zile, a spus Davis. Va reveni agenției naționale de gestionare a situațiilor de urgență - în acest caz guvernul turc - să stabilească când se va încheia faza de căutare și salvare.

După ce s-au încheiat, echipele lucrează pentru a recupera morții și a-i repatria familiilor lor.

Deciziile care trebuie luate cu privire la cine ar trebui să primească ajutor pot fi greu de comunicat.

Rob Davis își amintește de o scenă emoționantă din Pakistan în 2005: „Într-o după-amiază am avut o mamă tânără care mă bătea peste piept și spunea că copiii ei erau prinși sub clădire. Ce facem? Și prin intermediul interpretului a trebuit să pun o întrebare foarte dificilă. „Îmi pare foarte rău să aud asta, dar copiii tăi sunt vii sau morți?”

„Și ea a spus: „Sunt în viață, îi aud”, așa că am rugat-o să ne conducă la clădire. Când am ajuns acolo, copiii erau morți. Ea și-a dorit doar copiii”.

Căutările, în condiții ”îngrozitor de dificile”

Salvatorii vor lucra în condiții incredibil de dificile. După cutremurul din 2010 din Haiti, Davis a petrecut 15 ore lucrând la o școală care a fost complet distrusă. Ei au căutat supraviețuitori înconjurați de cadavrele a aproximativ 50 de copii cu vârste între cinci și 11 ani.

Echipa SARAID a ajuns în Turcia a doua zi după cutremur.  O parte din cei 76 de specialişti, patru câini de căutare şi echipamentele de salvare au fost trimise de guvernul Marii Britanii. Davis spune că vor lucra „24 de ore pe zi”.

„Dacă sunt oameni de găsit, îi vom găsi cu abilitățile și echipamentele pe care le avem”, a spus el.

Editor : D.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

16 supraviețuitori, salvați dintr-un subsol în localitatea Chiva, devastată de cel mai mare dezastru natural din istoria Spaniei

Un cutremur de magnitudine 5,9 a avut loc în estul Turciei

Pedeapsă record pentru constructorul unui bloc care s-a prăbușit în urma cutremurului devastator din Turcia

O ucraineancă de 98 de ani a supraviețuit miraculos după ce a mers 10 km prin zonele de război din Donețk

Partenerii noștri