Live

Nou Sinod la Vatican, cu episcopi și mireni din 110 țări. Temele controversate vor fi ocolite, spre dezamăgirea catolicilor LGBTQ+

Data publicării:
Papa Francisc pregătește noul Sinod de la Vatican. Foto: Profimedia Images

Papa Francisc va deschide miercuri importantul Sinod al Bisericii Catolice care va dura aproape întreaga lună octombrie, dar în care se pare că nu vor fi luate decizii cu privire la subiectele controversate precum cele ale hirotonisirii femeilor sau al binecuvântării bisericii pentru cuplurile de acelaşi sex, informează Reuters.

Sinodul, la care participă cardinali, episcopi şi mireni din peste 110 ţări, va vota asupra unui text final care ar putea sugera schimbări doctrinare la sfârşitul lunii octombrie. Însă pentru subiectele cele mai fierbinţi au fost desemnate grupuri de studiu care vor realiza rapoarte care-i vor fi prezentate Papei Francisc abia în iunie anul viitor.

Sinodul a fost aspru criticat anul trecut

Sinodul a fost aspru criticat anul trecut de către figuri marcante din cadrul Bisericii Catolice. Înaintea acelui eveniment, într-o scrisoare neobişnuit de puternică semnată de importanți prelaţi şi adresată liderului lumii catolice, cinci cardinali i-au cerut public Papei Francisc să reitereze că Biserica nu poate hirotonisi femei şi nici binecuvânta cuplurile de acelaşi sex.

Anul acesta, probabil din cauza trecerii subiectelor majore din atenţia adunării generale în cea a grupurilor de studiu, au fost formulate mai puţine critici conservatoare. A venit însă vremea catolicilor care-şi doresc aceste schimbări să-şi exprime frustrările.

Un grup care-i susţine pe catolicii LGBTQ+, DignityUSA, a susţinut că trecerea acestor chestiuni în sarcina grupurilor de studiu "amână posibilitatea unor schimbări de fond".

"Orice speranţă de a acorda atenţia oportună crizelor reale cu care se confruntă persoanele LGBTQ+ a fost spulberată", a declarat Marianne Duddy-Burke, directorul executiv al DignityUSA, care a făcut parte dintr-o delegaţie globală a catolicilor LGBTQ+ care s-au întâlnit cu Papa Francisc în cadrul Sinodului de anul trecut.

Dezamăgirea grupului de supraviețuitori ai abuzurilor clericilor catolici

Un important grup de susţinere a supravieţuitorilor abuzurilor clericilor catolici şi-a exprimat, de asemenea, dezamăgirea, în legătură cu Sinodul din acest an.

Anne Barrett Doyle, reprezentantă a grupului BishopAccountability.org, a precizat că declaraţia finală a Sinodului din 2023 „a subestimat într-o manieră jalnică” modul în care scandalurile privind abuzurile comise de clerici au afectat poziţia morală a Bisericii.

„Se simte că Sinodul va fi irelevant în legătură cu abuzurile sexuale comise de clerici. Este un sentiment adânc de descurajare că ne aflăm în acest punct în 2024”, a comentat ea.

La Sinod participă 368 de membri cu drept de vot, majoritatea cardinali şi episcopi, dar Papa Francisc a introdus reforme pentru a creşte numărul laicilor implicaţi. Sinodul din 2023 a fost primul în care şi femeile au avut drept de vot. Aproape 60 de femei sunt membre cu drept de vot la Sinodul din acest an.

Discuțiile se vor purta în spatele ușilor închise

La Sinod participă şi 16 „delegaţi fraterni”, reprezentând alte confesiuni creştine, care vor avea calitatea de observatori.

Discuţiile din cadrul Sinodului se vor desfăşura în spatele uşilor închise.

Votul cu privire la documentul final al Sinodului din acest an va avea loc la 26 octombrie. Apoi Papa va decide dacă va emite propriul său text, ce poate include schimbări doctrinare, dar probabil abia după ce va primi rapoartele grupurilor de studiu la jumătatea anului viitor.

Rev. Timothy Radcliffe, fostul conducător al ordinului religios Dominican, a declarat că „mulţi oameni, inclusiv participanţi la Sinod, şi-au exprimat neîncrederea” cu privire la rezultatele acestui Sinod.

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vizita Papei în Belgia. De Croo a cerut Bisericii Catolice să recunoască abuzurile sexuale comise de clerici și să ia „măsuri concrete”

Papa Francisc s-a îmbolnăvit și își anulează toate audiențele de astăzi

Cel mai mic stat din lume va apărea în Balcani: „Vaticanul musulmanilor”, condus de Baba Mondi, liderul unei secte islamice, în Albania

Austeritatea a ajuns și la Vatican. Prelații, invitați să facă economie

Partenerii noștri