Live

Nici măcar ameninţările cu bombă nu opresc zborurile Air Serbia spre Rusia

Data publicării:
Serbia a devenit poarta de intrarea în Europa pentru turiștii ruși. Foto: Profimedia

Compania aeriană de stat Air Serbia va continua zborurile cu destinaţia Rusia deoarece este vorba de "o chestiune de principiu", chiar dacă frecventele ameninţări cu bombă fac această rută neprofitabilă, a declarat luni preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, transmite Bloomberg.

Aproape fiecare zbor cu destinaţia Rusia a primit ameninţări anonime, după ce majoritatea Europei şi-a închis spaţiul aerian pentru companiile ruseşti, ceea ce provoacă întârzieri sau obligă avionul să revină pe aeroportul de plecare pentru controale de securitate, a declarat Aleksandar Vucic.

Serbia este una dintre cele câteva ţări europene care nu s-au alăturat sancţiunilor internaţionale impuse aliatului său tradiţional Rusia, din cauza invadării Ucrainei, iar compania aeriană de stat Air Serbia continuă să zboare spre Moscova şi Sankt Petersburg, scrie Agerpres.

La începutul lunii martie, Air Serbia şi-a dublat zborurile spre destinaţii din Rusia, ca urmare a cererii crescute apărute după blocada impusă de companiile aeriene occidentale, însă ulterior a revenit la programul de zboruri anterior izbucnirii războiului, ca urmare a criticilor internaţionale. Atunci Aleksandar Vucic s-a plâns că transportatorii aerieni din Turcia, Emiratele Arabe Unite şi Qatar, care continuă să zboare spre Rusia, nu au fost supuşi aceloraşi examinări ca şi Air Serbia.

Serbia este ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană şi a condamnat atacarea Ucrainei de către Rusia. Cu toate acestea, Belgradul nu s-a alăturat sancţiunilor impuse Moscovei de blocul comunitar.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Statele NATO au început deja transferul de avioane F-16 către Ucraina, anunță Blinken

SUA critică China pentru că sprijină războiul Rusiei în Ucraina: „Trebuie să înceteze”

Jens Stoltenberg: Paradoxal, dar calea spre pace trece prin mai multe arme pentru Ucraina

Summitul care poate decide soarta războiului din Ucraina începe azi în Elveția. Cine participă la discuţii şi cine reprezintă România

Partenerii noștri