Live

Negocieri secrete între noii lideri ai Siriei și Kremlin. Ce vor rebelii sirieni de la Putin ca Rusia să își păstreze bazele militare

Data publicării:
Vladimir Putin vrea să își păstreze bazele militare din Siria. Rebelii care l-au pus pe fugă pe Assad sunt dispuși să negocieze. Colaj foto: Profimedia Images

Noii lideri ai Siriei, printre care se numără și oficiali ai Hayat Tahrir al-Sham (HTS), considerată de SUA, dar și de Rusia drept o grupare teroristă, poartă negocieri secrete cu Kremlinul în legătură cu prezența militară a Rusiei în Siria. Moscova le-a oferit ajutor umanitar, dar rebelii care au răsturnat regimul de la Damasc și l-au forțat pe Assad să fugă în Rusia vor recunoaștere diplomatică și legături economice, cu toate că mulți sirieni, care au avut de suportat un deceniu de bombardamente ale aviației ruse, vor ca militarii lui Putin să părăsească de tot Siria, relatează The Economist.

La intrarea în baza Hmeimim din vestul Siriei, figura lui Vladimir Putin veghează dintr-un portret agățat pe perete. Un soldat rus salută un convoi militar care a venit din orașul Homs. În ultimele zile, Kremlinul și-a retras sute de trupe și vehicule militare din alte părți ale Siriei într-o grabă nebunească de a-și consolida forțele din Hmeimim.

Pista din această bază militară este cea pe care Bashar al-Assad a folosit-o ca să fugă cu avionul la Moscova. De la căderea regimului său sângeros, prezența Rusiei în Siria a fost pusă sub semnul întrebării. Mulți au presupus că Hayat Tahrir al-Sham (HTS), cea mai puternică grupare rebelă dintre cele care au participat la răsturnarea lui Assad, va alunga forțele rusești din țară.

Totuși, potrivit reportajului The Economist, cele două părți au intrat în negocieri, iar o sursă din HTS care a participat la discuții a spus că este pragmatic în legătură cu viitoarele relații ale Siriei cu Rusia.

Serghei Șoigu, Vladimir Putin și Bashar al-Assad la baza militară Hmeimim din Latakia în 2017. Foto: Profimedia Images

HTS a recunoscut că va permite probabil Rusiei să își păstreze, dacă nu toate, măcar o parte din bazele militare de pe teritoriul Siriei. Și cel mai probabil va respecta contractul cu Rusia pentru închirierea portului Tartus, aflat la 80 de kilometri de Hmeimim.

Acest lucru ar însemna că Rusia ar păstra controlul asupra singurului ei port de mare adâncime la Marea Mediterană. HTS a recunoscut și că este puțin probabil ca Assad să fie extrădat (nicio cerere oficială nu a fost făcută până acum).

„Nu există linii roșii”. Relația cu Rusia „este bazată pe interese, nu pe ideologie”

„Nu există linii roșii”, a spus sursa din gruparea HTS. Relația cu Rusia „este bazată pe interese, nu pe ideologie.”

Rusia lui Putin a intervenit în războiul civil din Siria în 2015 pentru a-l susține pe Assad într-un moment în care părea că regimul său urma să cadă. La schimb, Putin a primit acces la mai multe baze militare importante.

Cele mai importante sunt baza T4 din deșertul din regiunea Homs și baza aeriană Hmeimim. Încă și mai crucial pentru Rusia a fost momentul semnării unui contract de închiriere pe 49 de ani pentru portul Tartus, acolo unde rușii au avut o prezență militară de lungă durată ce datează încă din anii '70.

În ultimul deceniu, forțele aeriene ale Rusiei au pulverizat zonele controlate de rebeli aproape în fiecare zi, omorând mii de sirieni și ținându-l astfel pe Assad la putere.

Forțele ruse de pe teritoriul Siriei au fost obligate să își coordoneze acțiunile cu luptătorii Hayat Tahrir al Sham, pe care guvernul rus îi considera până nu demult teroriști. Foto: Profimedia Images

Când Assad a fugit din Siria, Moscova a fost singura care i-a oferit refugiu. În săptămâna de după căderea regimului de la Damasc, avioanele rusești de transport au continuat să fie folosite de foști oficiali ai regimului, inclusiv foști miniștri, precum și membri din familia extinsă a lui Assad și din familia Mahlouf – rude cu dictatorul sirian care au ajutat financiar și administrativ regimul. Aceștia le-au plătit sume generoase rușilor pentru a-i ajuta să fugă din Siria

În prima sa declarație de la părăsirea Siriei, Assad a spus luni că a fugit din țară din baza Hmeimim cu ajutorul Rusiei pe data de 8 decembrie, după i-a fost clar că „ultimele poziții ale armatei au căzut”.

Bazele militare rusești, fără provizii și înconjurate de forțele rebele

În ultimele zile, forțele Rusiei de pe teritoriul Siriei au fost obligate să își coordoneze acțiunile cu HTS, pe care guvernul rus îl considera până foarte recent un grup terorist.

Bazele Kremlinului au fost înconjurate de forțele opoziției. Un oficial HTS a spus că unele dintre ele au rămas fără alimente și apă. Gunoiul și apa reziduală se adună.

HTS le asigură protecția convoaielor armatei ruse care evacuează baza aeriană T4 și se îndreaptă înspre Hmeimim.

În satul Hmeimim, magazinele au semne în limba rusă. Soldații ruși plăteau în ruble în cafenele și la farmacie. Unii dintre vânzători au învățat câteva cuvinte în rusă.

Timp de aproape un deceniu, prezența Rusiei aici a fost binevenită, cu toate că localnicii auzeau în fiecare zi uruitul avioanelor rusești care decolau din baza aeriană ca să bombardeze ținte de pe teritoriul controlat de rebeli, printre care s-au numărat și spitale și zone rezidențiale.

Mulți sirieni cu greu își pot stăpâni furia. La o altă intrare în baza militară, un grup de luptători HTS stau de pază. „Rusia este un stat terorist”, spune unul dintre ei. „Sper că vor pleca.”

Baza navală de la Tartus este singurul port de mare adâncime de la Marea Mediterană la care armata rusă are acces. Foto: Profimedia Images

Noii lideri ai Siriei vor să pună în balanță marile puteri care se luptă pentru influență în regiune

Rusia a spus că va oferi Siriei ajutor umanitar la schimb pentru continuarea folosirii portului Tartus și a bazei aeriene Hmeimim. Dar noii lideri ai Siriei au spus că oferta nu este îndeajuns de bună. Ei își doresc să formeze relații diplomatice și economice cu Rusia, ceea ce le-ar oferi o legătură cu lumea exterioară. În același timp, Ucraina s-a oferit să le livreze grâu rebelilor.

Noii lideri ai Siriei se confruntă cu mai multe decizii dificile. Oficialul HTS a spus că grupul ar dori să pună în balanță forțele externe care se luptă pentru a câștiga influență în viitorul stat sirian. Ei nu doresc să ia partea unei singure puteri majore.

În același timp, rebelii doresc recunoaștere internațională. Membrii HTS au scos în evidență exemplul talibanilor din Afghanistan, care sunt izolați diplomatic – ceva ce noul regim sirian nu își dorește.

Până acum, în ciuda aversiunii față de Rusia pe care mulți sirieni o au, gruparea HTS nu pare dornică de răzbunare. O plecare completă a Rusiei din Siria pare improbabilă. Pentru moment, HTS va accepta ajutor de oriunde se poate.

„Suntem la primul pas al negocierilor în acest moment”, a explicat oficialul HTS contactat de The Economist. „Oamenii încearcă din greu să oprească vărsarea de sânge; și-ar dori să construiască o viață nouă. Suntem forțați să reparăm relațiile. Țara este moartă. Oamenii sunt foarte săraci.”

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia sare în apărarea separatiștilor din Transnistria. Zaharova: Rusia va reacționa la orice provocări

Întâlnire crucială la Bruxelles. Zelenski discută cu șeful NATO și cu lideri europeni despre cum vor face față noii administrații Trump

Un oficial ucrainean spune că discuțiile de pace cu Putin vor fi posibile doar când Rusia va rămâne fără resurse

Marea Britanie vrea să aloce cel puțin 2,5% din PIB pentru apărare, să poată face față amenințărilor Rusiei

Partenerii noștri