Video Momentul bombardamentelor de la Kiev, surprins în direct la BBC
Televiziunea britanică BBC a surprins în direct momentul în care orașul Kiev a fost bombardat luni dimineață, în timpul unei transmisiuni live.
Corespondentul BBC Hugo Bachega se afla luni dimineață într-o transmisiune live din capitala Ucrainei, pe terasa unei clădiri, iar în spatele său se vedeau orașul și turlele catedralei cu domuri aurii Sf. Mihail.
În timp ce transmitea în direct, sonorul a fost acoperit de sunetul specific al unui avion sau al unei rachete care trece la joasă altitudine, iar apoi s-au auzit în fundal două bubuituri, moment în care jurnalistul a ieșit din cadru.
The attacks on #Kyiv could be heard during the #BBC broadcast. pic.twitter.com/6EIMpfRSXd
— NEXTA (@nexta_tv) October 10, 2022
Transmisiunea BBC s-a încheiat în acel moment, însă postul tv a anunțat ulterior că a luat legătura cu Hugo Bachega și că acesta, împreună cu echipa de filmare au coborât într-un adăpost.
Trei explozii puternice au fost auzite în această dimineață în centrul Kievului, în jurul orei 8.15. Din primele informații, sunt morți și răniți după atacurile din Kiev, au transmis serviciile de urgență ucrainene.
Editor : Bogdan Păcurar
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News