Live

Mobilizarea deţinuţilor în armată a fost aprobată de parlamentul ucrainean

Data actualizării: Data publicării:
Mobilizarea nu se va aplica în cazul deţinuţilor condamnaţi pentru anumite crime grave și nici în cazul persoanelor condamnate în timp ce ocupau funcţii politice importante. Foto: Profimedia

Parlamentul de la Kiev a adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să meargă să lupte pe front în schimbul unei amnistii, într-un moment în care Ucraina încearcă să mobilizeze mai mulţi soldaţi împotriva trupelor Rusiei, relatează AFP.

Pe Facebook, deputata Olena Şuliak, din partea partidului Slujitorul Poporului al preşedintelui Volodimir Zelenski, a indicat că textul a fost adoptat cu 279 de voturi „pentru”, în a doua lectură. Acesta urmează să fie de acum înaintat şefului parlamentului, iar apoi preşedintelui ucrainean.

Şuliak a explicat că măsura se adresează exclusiv deţinuţilor voluntari şi va fi necesar acordul autorităţilor militare după examinarea stării de sănătate fizică şi psihică a acestora.

Mobilizarea nu se va aplica în cazul deţinuţilor condamnaţi pentru anumite crime grave, în special „omucideri voluntare a peste două persoane”, violenţe sexuale, atingeri aduse securităţii naţionale sau condamnări „grave” pentru corupţie, a detaliat Olena Şuliak.

Persoanele condamnate în timp ce ocupau funcţii politice importante nu vor fi eligibile pentru această măsură.

Aceşti puşcăriaşi vor servi în unităţi speciale ale armatei, a mai precizat ea.

De asemenea, deputata ucraineană a indicat că doar deţinuţii cu o pedeapsă mai mică de trei ani de închisoare ar putea face o astfel de cerere, potrivit AFP, citată de Agerpres.

„Putem supravieţui în condiţiile unui război total împotriva unui inamic ce dispune de mai multe resurse doar prin consolidarea tuturor forţelor noastre”, a declarat Olena Şuliak.

După peste doi ani de rezistenţă împotriva unei invazii ruse sângeroase, Ucraina se confruntă cu o penurie de soldaţi şi armament în faţa unei armate ruse mult mai numeroase şi mai bine echipate.

Moscova a recrutat deja zeci de mii de puşcăriaşi din coloniile sale penitenciare pentru a lupta pe frontul din Ucraina.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit. „S-a confirmat, printr-o agenţie de informaţii aliată”

Un soldat nord-coreean a fost capturat de forțele ucrainene, anunță Seulul. Care este situația pe front

Armata ucraineană a început testarea posturilor de comandă mobile pentru unitățile de drone

Nord-coreenii mor pe capete în războiul lui Putin: au probleme de aprovizionare și au rămas și fără apă, spun spionii Kievului

Partenerii noștri