Live

Misteriosul mormânt dintr-un sat părăsit din Irlanda. Se crede că acolo e îngropat adevăratul Moș Crăciun

Data publicării:
Sfântul Nicolae din Myra. Foto: Profimedia

În apropiere de orașul Kilkenny din Irlanda, un sat medieval abandonat adăpostește o legendă misterioasă legată de Crăciun. În mijlocul pășunilor cu oi se află un cimitir care datează din secolul al XIII-lea și ruinele bisericii Sf. Nicolae, care se înalță deasupra casei familiei lui Maeve și Joe O'Connell. Printre cei care se odihnesc aici se numără primii locuitori ai moșiei, enoriașii bisericii și – conform legendei locale – Sfântul Nicolae din Myra, cel care l-a inspirat pe Moș Crăciun, relatează BBC.

Astăzi, familia O'Connell este proprietara Jerpoint Park, un sat medieval pustiu din secolul al XII-lea, situat la 20 de kilometri de orașul Kilkenny. Sunt și singurii locuitori ai așezării, numită cândva Newtown Jerpoint. Se crede că a fost fondată de normanzi, care au sosit în Irlanda în jurul anului 1160 d.Hr.

Conform unui plan de conservare elaborat de Consiliul Patrimoniului din Irlanda, orașul a înflorit până în secolul al XV-lea. Dovezile arheologice au scos la lumină case, o piață, un turn, un pod, străzi, o moară, un sistem de gestionare a apei și mănăstirea Jerpoint din apropiere, care încă dăinuiește. Dar până în secolul al XVII-lea, ocupanții orașului au dispărut, probabil din cauza unei combinații de atacuri violente și ciumă.

E un mister cum a devenit orașul fantomă presupusul loc de odihnă al Sfântului Nicolae. Dar unii oameni – inclusiv familia O’Connell – cred că tradiția locală poate arunca puțină lumină asupra acestui lucru.

Legenda spune că mormântul a fost dintotdeauna aici”, spune Maeve, arătând spre o efigie de piatră ornamentată din cimitirul bisericii. Pe piatra funerară este reprezentată figura unui bărbat care stă cu mâinile împreunate la degete, cu palmele îndreptate spre exterior, făcând referire la natura caritabilă a persoanei îngropate.

Simbolismul, desigur, are nevoie de puține explicații pentru oricine a crescut primind cadouri de la Moș Crăciun sau orice alt nume după care e cunoscut sfântul Nicolae. Deși Moș Crăciun este viu în inimile celor care cred în el, persoana care a inspirat această figură legendară a fost un muritor, Sfântul Nicolae din Myra.

Înainte de a deveni sfânt, Nicolae a fost un băiat orfan născut în vechiul oraș roman Patara, care și-a dat moștenirea „celor nevoiași, bolnavilor și săracilor”, potrivit Vatican News. A devenit episcop de Myra, care acum face parte din Turcia; a participat la Sinodul de la Niceea din 325, care l-a declarat pe Isus fiul lui Dumnezeu; a murit la Myra la 6 decembrie 343 și a fost înmormântat la Myra. Cu toate acestea, locația exactă a trupului Sfântului Nicolae continuă să fie o dilemă pentru cercetători.

Unii cred că mormântul său este intact, sub podeaua bisericii Sf. Nicolae din Antalya, Turcia. Alții susțin că trupul său a fost furat și mutat în Bari, Italia, unde se află într-o criptă de sub Bazilica San Nicola. Mai mult, alțiii susțin că relicve din trupul sfântului au fost smulse și apoi vândute sau dăruite oamenilor și bisericilor din întreaga lume.

Maeve arată spre imaginile de pe efigie, cu două siluete masculine care se uită peste umerii Sfântului Nicolae. Aceștia îi reprezintă pe cei doi cavaleri cruciați care se presupune că au transportat trupul Sfântului Nicolae de la locul său de înmormântare din Turcia în Italia. În timpul misiunii lor, legenda spune că cavalerii au luat o relicvă a sfântului cu ei în Irlanda, unde a ajuns la Biserica Sf. Nicolae din Newtown Jerpoint și, în cele din urmă, a fost îngropată în cimitirul din curtea bisericii.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Moș Crăciun, folosit ca amenințare în educația copiilor. Ce spun psihologii despre metoda la care apelează părinții înainte de Crăciun

Sărbători sau pedeapsă: Un sfert din părinții din SUA își disciplinează copiii amenințându-i cu Moș Crăciun

Israelul își închide ambasada dintr-o țară europeană, din cauza „politicilor antiisraeliene”. Dar deschide una în Republica Moldova

Un preot a făcut zeci de copii să plângă: Le-a spus că Moș Crăciun nu există

Partenerii noștri