Live

Mircea Geoană: Anticipăm ca într-un orizont scurt de timp să avem un grup de luptă deplin funcţional în România

Data actualizării: Data publicării:
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO. Foto: Facebook/Mircea Geoană

Grupul de luptă al NATO din România condus de Franţa a trecut de faza iniţială de capabilitate operaţională şi anticipăm ca într-un orizont scurt de timp să avem un grup pe deplin funcţional, a spus secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană.

„Grupul de luptă din România condus de Franţa şi la care avem un număr de aliaţi care şi-au anunţat intenţia să participe a trecut deja de faza iniţială de capabilitate operaţională - Initial Operational Capability, în jargonul nostru - şi avem indicii că, de o manieră susţinută şi alertă, se va ajunge în orizontul apropiat de timp la o stare de operaţionalizare completă a acestui grup de luptă”, a spus Geoană în cadrul unui briefing online pentru jurnalişti români de la sediul NATO din Bruxelles, potrivit Agerpres.

„După aceea, evident, aşteptăm deciziile liderilor noştri de la Madrid, vom vedea ce dimensiune şi ce formă suplimentară ar putea să ia o astfel de decizie”, a adăugat înaltul oficial NATO după reuniunea miniştrilor apărării din statele aliate.

„Anticipăm ca într-un orizont scurt de timp să avem un grup pe deplin funcţional în România”, a mai spus Geoană.

În afara României, noi grupuri de luptă ale NATO ar urma să fie înfiinţate în Bulgaria, Slovacia şi Ungaria, conform propunerilor discutate în prezent în cadrul Alianţei, pe lângă cele existente deja în Polonia şi ţările baltice.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Neverosimil: ”au pus lacătul” pe ”bijuteria” de 10.000.000€ a Bucureștiului, la 6 luni de la inaugurare

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum s-ar putea încheia războiul din Ucraina în 2025. Analiză BBC: Ce variante are Zelenski

Documente militare secrete dezvăluie sute de ținte pe care Rusia plănuiește să le distrugă în caz de război cu Japonia și Coreea de Sud

Centrul de putere al Europei se schimbă. Cum ar putea arăta următoarea ordine mondială (Politico)

Zaharova acuză autoritățile de la Chișinău că vor să integreze R. Moldova în România, ca să ajungă în NATO: Ar duce la consecințe grave

Partenerii noștri