Live

Tâlvăr: Pensiile militare nu pot fi considerate pensii speciale. Nu putem risca să plece 7.000 de militari

Data actualizării: Data publicării:
Angel Tîlvăr, ministrul Apărării. Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr a declarat luni, la Focşani, la manifestările dedicate împlinirii a 140 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 282 Blindate ”Unirea Principatelor” că MApN a susţinut cu consecvenţă faptul că pensiile militarilor nu pot fi considerate pensii speciale şi a precizat că nu putem risca pe fondul acestor discuţii ca cei peste 7.000 de militari din cadrul ministerului să considere că singura lor soluţie este trecerea în rezervă.

Ministrul Tîlvăr a arătat că pledează pentru adoptarea de măsuri de reformă echitabile, în acest domeniu, care să asigure sustenabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii. 

Nu putem risca pe fondul acestor discuţii ca de exemplu cei peste 7.000 de militari doar din Ministerul Apărării Naţionale, care îndeplinesc condiţiile de trecere în rezervă pe actualul sistem de pensionare să considere că singura lor soluţie este trecerea în rezervă. Toţi sunt oameni cu mare experienţă, mulţi sunt încadraţi pe posturi de comandă şi va fi impozibil pentru sistemul militar să absoarbă şocul plecării lor într-un timp atât de scurt, a spus ministrul Apărării în discurs.  

Angel Tîlvăr a precizat că Ministerul Apărării Naţionale a susţinut cu consecvenţă faptul că pensiile militarilor nu pot fi considerate pensii speciale. În acest context, pledăm pentru adoptarea de măsuri de reformă echitabile, în acest domeniu, care să asigure sustenabilitatea pe termen lung a sistemului de pensii, a mai spus ministrul. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul Apărării a vizitat alături de ambasadoarea SUA baza de la Mihail Kogălniceanu. Mesajul postat de Kathleen Kavalec după vizită

Revenirea la serviciul militar obligatoriu nu a fost niciodată luată în calcul de MApN, subliniază ministrul Angel Tîlvăr

România va participa la construirea unor flote multinaționale de drone pentru supravegherea teritoriului NATO

Ministrul Apărării: NATO trebuie să fie pregătită să răspundă rapid și eficient la orice provocare în regiunea Mării Negre

Partenerii noștri