Ministrul apărării israelian îl contrazice pe Netanyahu: Nu există încă o dată stabilită pentru invadarea orașului Rafah
Ministrul apărării israelian, Yoav Gallant, i-a spus omologului său american, Lloyd Austin, că încă nu a fost stabilită o dată pentru un asalt terestru împotriva oraşului Rafah din Fâşia Gaza. Ministrul israelian contrazice, astfel, o declaraţie a premierului Benjamin Netanyahu, conform presei israeliene, citată de Agerpres.
Benjamin Netanyahu a declarat public, luni, că a fost stabilită data pentru ofensiva planificată să se desfăşoare în Rafah, aflat la graniţa cu Egiptul şi în prezent supraaglomerat cu refugiaţi.
În schimb, Gallant a afirmat într-o discuţie la telefon cu omologul său american că Israelul încă finalizează planurile de evacuare a populaţiei civile din oraş.
SUA, cel mai important aliat al Israelului, au avertizat în mod repetat împotriva lansării unei ofensive pe scară largă împotriva Hamas la Rafah, unde peste un milion de civili palestinieni şi-au găsit refugiu din calea luptelor.
Secretarul de stat american, Antony Blinken, a declarat, marţi, la Washington, că săptămâna viitoare urmează să aibă loc o întâlnire cu o delegaţie israeliană pentru a discuta despre preocupările SUA legate de o astfel de operaţiune.
Netanyahu este presat de partenerii săi de coaliţie de extremă dreapta să invadeze Rafah. După retragerea trupelor israeliene din Khan Younis, din sudul Gazei, ministrul securităţii naţionale, Itamar Ben-Gvir, a amenințat pe Twitter: „Dacă premierul decide să pună capăt războiului fără un asalt amplu la Rafah pentru a înfrânge în mod decisiv Hamas, nu va mai avea mandat pentru a continua ca prim-ministru”.
În replică, Netanyahu a declarat în seara aceleiaşi zile că a fost stabilită data ofensivei, iar marţi a mers mai departe spunând, potrivit reprezentanților săi de presă, că armata israeliană va distruge „toate batalioanele Hamas” - ceea ce se referă şi la oraşul Rafah.
„Nicio putere din lume nu ne va opri”, a spus premierul israelian. „Multe forţe încearcă să facă asta, dar nu ajută la nimic”, a adăugat el.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News