Live

Miliardarul care candidează la preşedinţia SUA apare în public cu cruci desenate pe mâini

Data publicării:
FOTO: Scott Olson/Getty Images

Printre fruntaşii în alegerile primare ale Partidului Democrat din Statele Unite şi-a făcut apariţia, la ultima dezbatere, şi unul dintre candidaţii cu mai puţină notorietate şi popularitate în sondaj: Tom Steyer. Miliardarul american cu ambiţii prezidenţiale nu a captat atenţia prin discursul său politic, însă, ci prin faptul că îşi desenează simboluri cu pixul pe mâini, relatează BBC.

Cei ce au urmărit, marţi, dezbaterea prezidenţială dintre candidaţii pentru nominalizarea democraţilor în alegerile prezidenţiale americane din 2020, au putut observa că Tom Steyer avea desenat pe mâna stângă un simbol – o cruce mare cu câte o cruce mai mică în fiecare cvadrant.

Nu este prima oară când miliardul a fost văzut „purtând” simbolul în public. Steyer şi-a desenat simbolul pe mâini în fiecare zi timp de doi ani.

Simbolul e cunoscut drept Crucea de la Ierusalim şi reprezintă simbolul Regatului Ierusalimului (1099-1291), o organizaţie statală feudală care a fost fondată de cruciaţii europeni creştini după ce aceştia au invadat Orientul Mijlociu în timpul Primei Cruciade (1096-1099).

Nu există un consens general asupra ceea ce reprezintă acest simbol – mai multe teorii sugerează că el îl reprezintă pe Iisus şi cele patru evanghelii, cele cinci răni suferite de Iisus pe cruce sau cele patru puncte cardinale.

Simbolul ar putea chiar să fie anterior Regatului cruciat al Ierusalimului şi a mai fost folosit şi de alte formaţiuni statale feudale în teritoriul de astăzi al Georgiei, ţară care, din 2004, şi-a pus simbolul pe drapelul naţional.

Tom Steyer a declarat anterior pentru Politico că acest simbol este menit să îi amintească să spună mereu adevărul, chiar dacă este crucificatpentru asta. Steyer mai spune şi că este simbolul internaţional al smereniei, deşi acest lucru nu se confirmă.

Recent, astfel de simboluri asociate cu Cruciadele şi cu Orientul Mijlociu au fost adoptate de neo-nazişti şi grupuri ale supremaţiştilor albi din Statele Unite. Steaguri care înfăţişau crucea de la Ierusalim şi deviza cruciată „Deus Vult(Voia Domnului) au fost folosite de mişcări neo-naziste în timpul unui marş violent în Charlottesville, Virginia.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un fost consilier al lui Harris îl îndeamnă pe Biden să demisioneze, pentru a-i permite Kamalei să devină prima femeie președinte a SUA

O statuie de 13 metri cu Donald Trump dezbrăcat, pe marginea unei autostrăzi, a înfuriat Partidul Republican

Inamicii SUA, în dezacord privind lupta pentru Casa Albă. Cum se împart între Harris și Trump și ce strategii au

Kamala Harris va avea joi primul interviu major din campanie, alături de coechipierul său. De ce nu se prezintă singură la acest test

Partenerii noștri