Meta, compania-mamă a Facebook, a fost amendată cu o sumă record de UE pentru că a „transferat date personale ale europenilor” în SUA
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu o sumă record de agenția de reglementare irlandeză, ca urmare a încălcărilor legislației europene în ce privește transferul de date, relatează Euronews. Meta a fost amendată cu 1,2 miliarde de euro pentru faptul că a continuat să transfere datele personale ale utilizatorilor europeni în SUA.
Meta intenționează să depună apel în justiție pentru a nu plăti această amendă uriașă. Compania americană este acuzată că „a continuat să transfere date personale” ale utilizatorilor din Zona Economică Europeană în Staele Unite, deși această activitate încalcă GDPR, legislația pentru protecția datelor a Uniunii Europene.
Este vorba de cea mai mare amendă dată de UE unei companii din domeniul tech, depășind-o pe cea de 746 de milioane de euro plătită de Amazon, tot pentru procesarea de date cu încălcarea GDPR.
Investigația care a dus la această amendă a fost condusă de Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda, care vrea și să interzică instrumentul legal folosit de Facebook pentru a transfera datele utilizatorilor europeni în SUA.
UE a transmis Comisiei irlandeze că are o lună să emită un ordin pentru blocarea transferului transatlantic de date. Europenii se tem că agențiile de informații americane ar putea să acceseze aceste informații.
Curtea Europeană de Justiție a decis, în 2020, că un acord pentru transferul de date între SUA și UE este invalid, ca urmare a acestor îngrijorări.
Meta a mai fost amendată în Irlanda și anul trecut, cu 265 de milioane de euro. Acea investigație a fost declanșată după informații că datele a peste 533 de milioane de utilizatori au fost furate și publicate pe un site al hackerilor.
Printre informațiile făcute publice pe internet s-au numărat nume, id-uri de Facebook, numere de telefon, locații, date de naștere și adrese de email ale unor oameni din peste 100 de țări.
Meta a amenințat, în trecut, că se va retrage din Europa, din cauza acestor dispute.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News